Rusia dispune de suficiente forţe rămase în Siria pentru a face faţă posibilelor atacuri asupra bazelor sale, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Kremlinului, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

„Contingentul care rămâne, infrastructura militară care rămâne, la bazele militare de la Hmeimim şi Tartous, sunt complet capabile să lupte împotriva acestor atacuri teroriste ocazionale”, a declarat Dmitri Peskov într-o conferinţă de presă.

Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că militanţi au atacat bazele sale din Siria în noaptea de 5 spre 6 ianuarie folosind 13 drone cu încărcătură explozivă.

Atacurile au fost organizate în scopuri ‘teroriste’, dar nu au produs ‘nici victime şi nici pagube materiale’, a precizat ministerul, precizând că ‘bazele de la Hmeimim şi Tartous continuă să funcţioneze normal’.

Din cele 13 drone, şapte au fost distruse, iar şase au fost interceptate de armata rusă, mai indică Ministerul Apărării.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat la mijlocul lui decembrie o retragere parţială a trupelor ruse desfăşurate în Siria din septembrie 2015 în sprijinul forţelor lui Bashar al-Assad, apreciind că misiunea a fost ‘îndeplinită în mod strălucit’.

Armata rusă va păstra în Siria un Centru de reconciliere a beligeranţilor, trei batalioane de poliţie militară, precum şi baza aeriană de la Hmeimim şi pe cea navală de la Tartous, situate în vestul Siriei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

3 Responses to Peskov: ”Dispunem de suficiente trupe în Siria pentru a face faţă atacurilor împotriva bazelor noastre”

  1. mocanu dan spune:

    BAI VENTIL RUSESC!!!!! TARTUS SI LATAKIA ERAU BAZE DE PE TIMPUL LUI BASHAR TACSU,BINEINTELES CA PRIN ACESTE BAZE DE DISTRIBUIAU ARME SI BANI PENTRU ACTIVITATI TERORISTE IN ARABIA..STATUL TERORIST SIRIA NU MERITA NICI O COMPASIUNE PENTRU CE-I FACETI VOI ACUM DAR SA NU CREDETI CA INTRODUCEREA DE CATRE VOI IN ECUATIE A SIITILOR IRANIENI VA VA CREEA (MAI GREU CA NU SUNT MUNTI)UN NOU AFGANISTAN SI IN FINAL ORI II VETI TRADA PE IRANIENI ALTFEL VA VETI RETRAGE CA DIN AFGANISTAN.

  2. Basarabia e Romania spune:

    Pai parca va-ti retras mai godaci………..sau e tromboneala mitomana???

  3. bogdan spune:

    Doar creierul va lipseste…ca godaci sunteti destui…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top