Președintele rus, Vladimir Putin, va decide personal cum să răspundă la sancțiunile SUA în curs de pregătire în cadrul așa-numitului „raport Kremlinul“.

O listă cu înalți oficiali ruși și oameni de afaceri apropiați de conducerea rusă ar trebui să fie prezentată Congresului SUA cel târziu până pe 29 ianuarie. Lista a fost redactată în conformitate cu legea CAATSA („Împotriva adversarilor americani prin sancțiuni”), semnată de președintele american Donald Trump în august 2017.

Secretarul de presă al liderului rus, Dmitri Peskov, a declarat că „putem presupune că exista cu adevarat o listă ce a fost prezentata Senatului de către Departamentul de Stat, cel puțin declarațiile de la Washington le-am auzit, și, desigur, o să fie analizate în mod serios“ .

Peskov a adăugat că, deși însăși apariția „raportului Kremlinul“ nu înseamnă o nouă rundă de sancțiuni în confruntarea dintre Rusia și Statele Unite ale Americii, Moscova nu va lăsa documentul fără răspuns. „Sancțiune cauzează întotdeauna unele contrareacții. În acest caz, principiul reciprocității este piatra de temelie“ – a  reamintit Peskov, subliniind că decizia va fi luată personal de către Vladimir Putin, informează „Interfax“.

Răspunzând la întrebarea jurnaliștilor dacă acesta va fi un răspuns în oglinda, Peskov a spus că „se va întreprinde ceva care va corespunde cel mai bine intereselor noastre”.

Potrivit purtătorului de cuvânt, Kremlinul va analiza cu atenție raportul „Kremlinul” atunci când acesta va apărea și își va enunța poziția.

Să reținem că, în luna august 2017, imediat după semnarea de catre președintele american Donald Trump a legii privind insaprirea sancțiunilor anti-rusești (în cadrul căruia se pregătește „raportul Kremlin“), Moscova a declarat că nu se schimbă nimic și nu va da niciun răspuns.

„De fapt, nu se schimba nimic. Ce măsuri de retorsiune? Nu este nimic nou, am luat deja măsuri de retorsiune“ -, a spus la vremea respectiva secretarul de presă Dmitri Peskov.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Peskov: Putin va lua personal decizia privind eventuale represalii la noile sancțiuni SUA

  1. bogdan spune:

    Taranu Ion ! Acum un an lingeai cu spor kurul Blondului si tu si toata rasa voastra de godaci incat ne intrebam cu totii daca nu cumva se supara Pitikul ca e lins mai putin ! Si uite ca acum scuipi unde ai lins ! Va veni vremea sa scuipi si unde ai lins la Pitik sau cum ? Esti lingau de meserie se pare ! Lingi in functie de sponsor !

    • nada spune:

      Vezi ca nu cumva mai repede sa se intample sa lingi si tu curul piticului, nu de alta dar vietuiesti intr-o tara care are traditie in linsul cururilor rusesti mai ales in perioade geo-politice critice ´,,,ca de ex acum!

  2. yehudy spune:

    dragi ivani, imperiul tarist rus si-a incalcat semnatura data pe tratate internationale, urss-ul si-a incalcat semnatura data pe tratate internationale, federatia rusa si-a incalcat semnatura data pe tratate internationale 🙂
    dragi ivani, acum nimeni nu va mai crede nici daca stati in genunchi 🙂
    \federatia rusa se va dezintegra 🙂
    probabil ca putin va bloca conturile lui trump din federatia rusa 🙂 altfel o sa fie frectie la icior de lemn 🙂

  3. bogdan spune:

    Asta cu ganditul lui Putler e cea mai tare gluma ! De cand gandesc porcii ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top