kuznetov„Comisia Ministerului rus al Apărării, care a investigat urgent al doilea  accident aviatic din ultimele 4 saptamani pe portavionul „Admiral Kuznețov”, a găsit un vinovat. Motivul nu ar fi fost cablul de oprire defect, ci „factorul uman”, adica pilotul Su-33, care a reușit să se ejecteze” – scrie Alexandr Goltz, redactorul-sef al revistei „Ejednevnîi Jurnal”.

Aceasta este o decizie logică, crede autorul.

”Dacă Comisia s-ar fi concentrat sa explice de ce cauza ambelor accidente a fost un cablu rupt, ar fi aparut întrebări incomode pentru cine și cum a pregătit portavionul Admiral Kuznețov pentru un marș atât de lung spre coasta siriană. Mai mult decât atât, ar putea ridica întrebări cu privire la cât de capabilă este nava pentru astfel de operațiuni. La urma urmei, ea a fost proiectata nu pentru a „proiecta puterea” navala rusa la mii de kilometri fata de baza sa. S-a presupus că crucișătorul greu purtător de aeronave va asigura apararea submarinelor ruse strategice în apele arctice în fata grupurilor de aeronave inamice și, prin urmare, să garanteze succesul unui atac nuclear lansat de pe submarine asupra Americii. Acesta este motivul pentru care nava este un hibrid – portavion și crucișător”, explica Golz.

Mai mult decât atât, nava a fost construita în ideea gazduirii de aeronave cu decolare verticală, cu toate acestea, avioanele in cauza au avut probleme, iar pentru „Admiral Kuznețov” au fost convertite cateva MiG-uri și Su-uri.

„Nu există nicio îndoială că cauza accidentelor pe Admiral Kuznețov este factorul uman. Dar cu siguranță nu este vorba despre pilot, ci despre cei care au decis să trimită crucișătorul greu în Siria. Nava are eficiența scăzută. Toate aeronavele sale nu pot efectua mai mult de 30 zboruri pe zi, insuficient pentru o lovitură serioasă împotriva țintelor terestre. Cu toate acestea, trimiterea crucișătorului a permis ministrului apărării sa raporteze președintelui: ”pentru prima dată în istorie, Admiral Kuznețov a lua parte la ostilitati armate!”. Omul de pe stradă a avut ocazia sa vada la tv decolări ale eroicelor aeronave. Cu nimic mai prejos fata de americani. Pentru un astfel de raport și astfel de imagini la tv nu-ti pare rau pentru niste avioane pierdute. Cu atât mai mult că pierderea lor poate fi pusă pe seama unui țap ispășitor, și anume – ”acarul Păun””, conchide autorul.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Pierderea celui de-al doilea avion pe Admiral Kuznețov – a fost găsit vinovat ”acarul Păun”

  1. bogdan spune:

    Tipul de „propaganda ascunsa” folosita cu acceptul kremlinului ! Deoarece toti godacii au aflat aceste adevaruri se mai drege busuiocul cu explicatii de gen: avioane cu decolare si aterizare verticala(gluma buna pt armata OLR!) sau avioanele lui Kuznetov pot efectua max 30 de zboruri etc ! Pai barja aia a sosit cu 4 avioane si 2 elicoptere „ale ei” pe coasta Siriei ! Acum un elicopter si 2 avioane au „amerizat” – nu se stie daca sunt din cele aflate „in dotarea” barjei dar procentual daca ar fi deja s-a pierdut 50% din capacitatea de lupta a plutei ! Asta e lucrul ascuns ! Sa nu uitam ca cele 2 modele de avion sunt cele mai puternice modele din dotarea OLR ( singurele cu motoare indeajuns de puternice pt a decola fara catapulta…

  2. yehudy spune:

    in 2017 serviciile secrete ruse ii rezerva lui putin soarta lui ceausescu 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top