Un membru al Pazei de coasta ruse a văzut prăbușirea avioului rusesc Tu-154 în apropiere de Soci, scrie Kommersant, citand surse apropiate anchetei.

În momentul tragediei, martorul involuntar se afla pe o barcă în Marea Neagră.

Potrivit lui, avionul decolat de la Soci, in loc sa urce, a inceput sa piarda rapid din altitudine si zbura deasupra apei ca și cum voia sa amerizeze. Cu toate acestea, poziția navei parea ciudata pentru această manevră.

Martorul a remarcat că Tu-154 avea o viteza redusa si botul aeronavei ridicat, cu  coada aproape atingand apa. El a comparat situația avionului cu „o motocicleta condusa pe roata din spate”. După câteva clipe, avionul a atins cu coada suprafața mării, s-a prăbușit în valuri și s-a scufundat.

Experții subliniază faptul că tabloul desenat de martor indica, într-un fel sau altul, acțiunile echipajului. Astfel, Tu-154 a decolat la viteza standard de 345 kilometri pe oră și a început să urce. Cu toate acestea, după câteva secunde, aparatul a început să piardă din viteză și altitudine. Versiunea principala este că piloții au încercat sa atinga altitidinea de croaziera prea repede. Aeronava a ajuns în unghi de atac supracritic, care apoi a condus la pierderea altitudinii.

Cu toate acestea, mărturia nu garanteaza că dezastrul a fost cauzat de piloți. Avionul se putea prăbuși și din cauza greutatii prea mari sau a decentrarii acesteia: într-o conversație cu dispeceratul pilotul a spus ca aparatul este „greu”.

Descrierea martorului este confirmata de constatarile privind distrugerile suferite la nivelul cozii avionului rusesc Tu-154, care s-a prăbușit în Marea Neagră. Aceste distrugeri indică faptul ca comandantul aeronavei a vrut să amerizeze avionul pe suprafata apei, anunta agentia TASS, citând o sursă apropiata de mersul anchetei.

„Scafandrii au descoperit fragmente ale avionului, din zona aripilor pana la coada. Conform datelor preliminare, stricaciunile indica că comandantul a vrut să amerizeze avionul pe apă” – scrie agenția.

Sursa „Kommersant” nu exclude insa nici versiunea unui atac terorist.

Avionul Tu-154, care aparținea Ministerului Apărării al Rusiei, fiind în drum spre Siria, s-a prăbușit în Marea Neagră la două minute după decolarea de la Soci.

La bord se aflau 92 de persoane, inclusiv militari, funcționari, membri ai Ansamblului Alexandrov, jurnaliștii ruși din mass-media de stat, precum și medicul și activist pentru drepturile omului Elizabeta Glinka, cunoscuta sub numele de Dr. Liza.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top