Viitorul lui Vladimir Putin și a sistemului de putere creat de el va fi determinat în următoarele câteva luni și depinde de acțiunile Statelor Unite, crede publicistul rus și politologul Andrei Piontkovski, într-un interviu acordat Krym.Realii, un proiect al Radio Liberty.

Publicistul rus sustine ca Putin inca nu a realizat marea schimbare de la Washington.

„Aceste schimbări au dus la victoria lui Trump. Anterior, oamenii care înțelegeau amenințarea rusească erau la Washington o minoritate clară. Acum, confruntarea cu această amenințare a devenit principalul curent al elitei militare și politice americane. Acest lucru a fost demonstrat fără echivoc la conferința de securitate de la Aspen (Colorado) din 20-22 iulie. Aproape toți reprezentanții structurilor puterii americane – atât din administrațiile anterioare cât și din cele actuale – au vorbit acolo. Teza principală a vorbitorilor a fost că Putin conduce un război hibrid total împotriva Occidentului, iar această realitate trebuie să fie recunoscută ca o provocare existențială și că Putin trebuie înfrânt”, spune analistul.

Potrivit lui Andrei Piontkovski, legea privind noile sancțiuni SUA împotriva Rusiei, semnată la 2 august, a devenit o expresie a acestui curs.
Punctul cel mai grav al noii legi privind sancțiunile îl reprezinta secțiunea nr. 241, care se referă la activele lui Putin și ale celor mai apropiați asociați – așa-zisa Judocrație.

„Serviciul de informatii financiare americane are la dispozitie 180 de zile pentru a identifica acești oameni și averea lor în Statele Unite. De fapt, este o figura de stil. Bineînțeles ca toți acești figuranți și bunurile lor au fost identificati de mult timp și acum rămâne să se aplice doar legile americane standard privind spălarea capitalului dobândit prin mijloace criminale. National Bureau of Economic Research a oferit deja o estimare a averii cumulate a celui mai înalt cerc alcatuit din oficiali, oameni de afaceri și lideri, membri ai Judocratiei lui Putin – 1,2 trilioane de dolari. De fapt, legea din 2 august este extinderea Actului Magnitsky la întreaga elită politică rusească. Mai mult, dupa ce acești oameni vor fi nominalizati, situația va fi imposibil de inversat, deoarece legea împotriva lor va începe să acționeze indiferent de dorințele unor politicieni”, subliniază politologul.

Piontkovski observă: soarta politică a lui Vladimir Putin depinde de loialitatea elitei față de el, care este obișnuită sa păstreze banii furați în Rusia în active si conturi din Occident. Această loialitate a fost zdruncinată de legea adoptată de Congresul SUA.

Politologul crede ca „cei 100 de aur“, crema celor mai bogați oameni din Rusia, doresc să-și păstreze trilioanele, iar in acest scop ar merge si la o „capitulare hibrida“.

„Un prim pas în această direcție, de încercare, a fost declarația făcută de Putin acum câteva săptămâni despre posibilitatea de a desfasura forte ONU de mentinere a pacii în Donbas. Această încercare nu a făcut nicio impresie, având în vedere că condițiile propuse de el erau inacceptabile atat pentru Ucraina, cât și pentru Occident. Pentru prima dată în 17 ani, anturajul lui Putin are îndoieli cu privire la capacitatea sefului Kremlinului sa-și îndeplineasca funcțiile. Garantarea aflarii in siguranta in Occident a bunurilor furate din Rusia este principala funcție a sefului regimului. Prin urmare, legea din 2 august distruge fundamentele economice și politice ale sistemului lui Putin”, sustine analistul.

În același timp, potrivit lui Piontkovski, reacția Moscovei nu exclude posibilitatea unei manifestări a „escaladării hibride”.

„Fortarea continua a notei este parte a aceleiași strategii rusesti de negociere cu Occidentul. Nu se poate exclude faptul că Putin ar putea deveni isteric și că poate să-si piarda controlul. În plus, în cercul său există „elemente cu adevărat violente”, gata să erupa in relațiile externe. Cu toate acestea, Putin nu mai are atuuuri în politica externă. La prima escaladare pe direcția ucraineană, Kievul va primi armele defensive pe car le tot cere, iar asta va face inacceptabil prețul oricărei noi ofensive militare în Ucraina. Amenințarea Moscovei cu utilizarea armelor nucleare tactice este, de asemenea, o cacealma care n-a ținut nici în 2015, atunci când, în ciuda tuturor amenințărilor, NATO și-a desfasurat trupele în statele baltice”- aminteste Andrei Piontkovski.

Un alt factor care ar putea afecta loialitatea elitelor ruse față de Putin va fi „chestiunea cecenă”.

„Toți siloviki (conducerea politiei, armatei, serviciilor secrete – n.r.), cu excepția generalului Zolotov (fostul sef al pazei sale personale – n.r.), se opun lui Putin în problema Ceceniei. Toți cer „capul lui Kadîrov”, își amintește el.

În același timp, Andrei Piontkovski nu își face iluzii nici cu privire la viitorul succesor al lui Putin.
„Cel mai adesea, după căderea dictatorului, la putere vin ticăloși din aceeasi tagma. Cu toate acestea, ei sunt forțați să schimbe politica. Principala sarcină a „elitelor” rusești de astăzi este sa-si salveze banii, ceea ce implică construirea unui nou format de relații cu Occidentul. Cel mai probabil, noua junta, care va veni la putere în Rusia, va oferi Occidentului un fel de „tranzactie“, va abandona complet Donbasul, iar Occident, la rândul său, „va uita“ pentru o vreme de Crimeea, fără o recunoaștere oficială a anexării“, – sugerează el.

Potrivit expertului, în acest caz, este posibil ca prăbușirea „verticalei lui Putin“, lansată în momentul schimbării puterii, va fi ireversibila.

„Fiecare sistem autoritar se bazează nu doar pe violență, ci și pe un anumit mit despre liderul eroic. Despre succesorii lui Putin – fie că este vorba de Serghei Ivanov sau altcineva – un astfel de mit nu a fost creat și nu va fi timp să fie creat. În plus, succesorul nu va putea să oprească procesul de confiscare a banilor ascunsi in Occident, proces care deja a inceput si care va distruge întregul sistem creat de Putin. Soarta lui Putin și a întregii Judocratii hoțești depinde acum, mai mult ca niciodată, de acțiunile Statelor Unite”, a concluzionat Andrei Piontkovski.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 4,33 din 5)
Încarc...

Related Posts

6 Responses to Piontkovski: „Judocrația” lui Putin se apropie de sfârșit

  1. Clau spune:

    Este o prezentare a „flexibilitatii” tipic rusnace (sau cum reuseste putinkatropul sa-si traga singur suturi in koaie)
    – SUT: au facut tot posibilul pentru BREXIT, REZULTAT=vanatai intre cele 4 picioare de godac, dupa BREXIT Anglia a devenit si mai antirusnac. De ce? Elita educata nu a vrut BREXIT, armata UK , ofiterii, conducerea reprezinta elita educata … si nu o sa uite „manevrele” rusnace.
    – SUT: sprijinirea Trompetei blonde. REZULTAT=vanatai intre cele 4 picioare de godac, au reusit rusnacii sa readuca administratia republicana la Casa Alba… Ei, republicanii sunt cei care au pus imperiul sovietic pe butuci, acum urmeaza sa darame si butucii sa nu ramana nici urma de bolsevic…
    – SUT: au trimis infractori (aka rusnaci de rand) in Donbas si nu descult la furat ci in „concediu” (probabil medical) cu tancul si sisteme antiaeriene BUK. REZULTATUL (vanatai…) idiotii, cretinii rusnaci aburiti de esentele de paducel au crezut ca doboara „dragoni” si au nimerit un avion civil de pasageri. O SA PLATEASCA! Cu varf si indesat! Procesul este asa de bine pregatit si documentat incat deja au fost „sinucisi” multi dintre cei implicati si inca urmeaza si alte „beatificari” in federatia ramatoarelor mancatori de napi pentru a mai sterge urmele care duc direct la kotetz/kremlin
    …Un om NORMAL si cat de cat sanatos ar fi daramat de la atatea lovituri in zona „sensibila”…rusnacul pitik-cracanat-atomic nu are probleme, el a fost castrat inca de cand a fost elev…la camin…

  2. ANTIPUTIN spune:

    Cosmar pt Putin, Vestul i’a blocat banii…
    Elita’l va lepada, si taranii,
    Se viseaza pe’un munte de aur
    Urmarit, in spume, de’un taur !

    • ANTIPUTIN spune:

      Adica, tsarul va fi spintecat de…tsaur !

    • nada spune:

      Ma ce prosti sunteti!
      Voua va pasa de Putin si nu vedeti ca acusi va inecati in cacat si nimanui nu-i pasa de voi, si nici macar voua, dar va pasa de Putin !
      Oare mai exista asemenea tembeli pe lumea asa ca voi care sunteti ultimele lepadaturi ale Europei?

  3. bogdan spune:

    Oricum mai devreme sau mai tarziu se termina si cu rahatul asta pitic ! Si nu se va termina cu bine pt el ! Il asteapta soarta lui Aldo Moro…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top