Putin semnaturaVladimir Putin a decis să preia controlul finanțarilor economiei din Fondul National de Bunastare (FNB). Fondul este parte a mecanismului de acumulari de pensii din Rusia şi la 1 februarie 2015 avea o valoare de 82 de miliarde de dolari, conform Ministerului de Finanțe din Rusia. Acesta face parte din rezervele internaționale ale Rusiei.

Putin a decis ca alocarea de fonduri pentru proiecte economice din FNB va fi posibilă doar cu permisiunea lui directa, scrie RBC.

Anterior, pentru alocarea de bani din FNB era suficienta o hotarare a guvernului. Noua regula schimba procedura, astfel ca, de acum inainte, guvernul face propunerile și le prezinta președintelui, care decide cine poate beneficia de banii din acest fond si cine nu.

Atunci cand, în 2012, Putin a avut ideea folosirii banilor din FNB pentru investitii, o multime de companii de stat s-au inscris pe lista pentru accesarea fondurilor din aceasta sursa. La mijlocul anului 2014, valoarea totală a cererilor primite depășea valoarea FNB, de aceea, „afaceristii” si companiile de stat cu relatii bune la Kremlin au avut un evident si clar avantaj „competitiv” la accesarea banilor din FNB.
rubla
Insa sancțiunile occidentale,  colapsul rublei și scăderea prețurilor petrolului au periclitat bugetul rus, care a fost lipsit de incasari de cel putin 3o de miliarde de dolari, potrivit ministrului de finanțe Anton Siluanov. De aceea, economia de stat din Rusia (petrol, gaze, minerit), lipsita din cauza sanctiunilor de credite din strainatate, are nevoie de lichiditati atat pentru plata datoriei curente, cat si pentru noi investitii. Banii FNB sunt, prin urmare, extrem de importanti pentru economia Rusiei, atat cea de stat cat si cea privata.

Acum, airbag-ul bugetar al statului rus este Fondul de rezervă, care are o valoare de peste 70 miliarde de dolari. Insa in ritmul actual al cheltuielilor, acesta ar putea sa fie iepuizat până în 2017.

Astfel, pe 3 martie, Ministerul de Finanțe rus a anuntat că, în luna februarie, Fondul de rezervă a scăzut cu 19,5%. Din aceasta „pusculita” au fost retrasi: 500 de miliarde de ruble, 3,56 miliarde de dolari, 3,12 miliarde de euro și 0,51 miliarde de lire sterline pentru a înlocui veniturile federale si cele din petrol și gaze neincasate. Potrivit oficialilor, în 2015 mărimea fondului de rezerva se va reduce de trei ori.

Dupa iepuizarea banilor din Fondul de rezerva, Moscova va trebui sa acopere deficitul bugetar din acumularile FNB.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Planul anticriză al Rusiei? Supunerea economiei direct lui Putin

  1. ion spune:

    Asa trebuie d-le Putin. Asta e linia de urmat pt bunastarea poporului rus (care nu are nici o vina). Trebuie cheltuit tot, apoi mentinuta linia caracteristica: coruptie, bunastare pt. clasa conducatoare, saracie pt restul populatiei, multe avioane si votka !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top