Scotland Yard studiază rolul președintelui rus Vladimir Putin în atacul cu neurotoxina ”Noviciok”, care a avul loc la Salisbury, în martie anul trecut, scrie publicatia britanica The Guardian.

Oficialii din serviciile de informații din Marea Britanie consideră că Putin „a aprobat” atacul asupra lui Sergei Skripal, fost ofițer al serviciului secret rus GRU, care a fost otrăvit împreuna cu fiica sa, dar amandoi au supraviețuit.

O altă femeie, cetatean britanic, a murit ulterior, după ce a dat întamplator peste recipientul cu substant chimica, aruncat de cei doi agenți de informații rusi care au executat atacul.

Londra cere acum extradarea celor doi: a emis un mandat european de arestare (EAW) și o „notificare roșie” (mandat de arestare) Interpol.

Șeful departamentului antiterorist al poliției britanice, Neil Basu, a declarat că ancheta privind atacul de la Salisbury este în desfășurare.

Basu a spus că problemele legate de urmărirea penală a atacului sunt complexe. „Este necesar să dovedim că el (Putin) a fost direct implicat”, a spus Basu.

„Pentru a obține un mandat de arestare european, trebuie să ai un dosar în baza caruia sa poți fi acuzat în această țară. Nu avem un dosar pentru care sa poata fi învinuit”, a spus el.

„Suntem ofițeri de poliție, asa ca avem nevoie de dovezi. Există o discuție foarte mare despre cine este responsabil, cine a dat ordine și totul se bazează pe cunoștințele expertilor despre Rusia. Avem nevoie de dovezi”.

Anterior, secretarul britanic de securitate, Ben Wallace, a declarat că Putin este responsabilitul final pentru otrăvirea lui Serghei și Iulia Skripal la Salisbury.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Poliția britanică cercetează rolul lui Putin în atacul chimic de la Salisbury

  1. bogdan spune:

    Stie si Grivei asta ! Doar ca nimeni nu va grohai ca Putler i-a ordonat sau a aprobat ! Si astfel Cel Mai Mare Criminal in viata al Planetei va scapa si de data asta ! Dar oricum de moarte buna in cocina lui nu moare Porkul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top