Un grup de politicieni europeni, printre care și fostul președinte al României, Traian Băsescu, au publicat în ziarul „Washington Post” un apel către președintele american ales Donald Trump, în care îi cer precauție cu privire la o noua „mare înțelegere” (grand bargain) cu Rusia.
Autorii scrisorii îl avertizează pe Trump că președintele rus Vladimir Putin – nu este un aliat al Americii și nici partener internațional de încredere. ”Ambii președinți care v-au precedat au încercat la rândul lor sa trateze cu Rusia în spirit de încredere și prietenie. Mare greşeală: Putin vede în bunele intenții ale altora posibilități pentru sine…”Marea înțelegere” cu Putin nu va aduce pacea. Din contră, războiul va deveni mult mai probabil, pentru că Putin va considera concesiile ca pe un semn de slăbiciune, – notează autorii scrisorii.
Autorii sustin ca „Putin nu aspiră la măreția Americii, spre deosebire de europeni, care împartasesc cu Statele Unite ale Americii valori și mod de viață comun”.
Toți cei 15 lideri politici europeni din Europa de Est și de Nord considera ca eforturile de destabilizare a Ucrainei și alipirea Crimeei amenință pacea, predictibilitatea și securitatea pe care americanii și europenii le-au creat împreună după victoria în Războiul Rece. „Suntem îngrijorați de perspectiva unei noi înțelegeri mari cu Rusia care va pune în pericol această realizare istorică”, – se spune în scrisoare.
Ar fi o greșeală gravă sa ridicam sancțiunile actuale împotriva Rusiei sau să acceptam divizarea Ucrainei, adauga autorilor scrisorii.
Printre semnatarii scrisorii se afla Traian Băsescu, Iulian Fota, Carl Bildt, Toomas Henrik Ilves, Janusz Onyszkiewicz, Karel Schwarzenberg, Jaroslaw Sikorski, Vaira Vike-Freiberga, Alexandr Vondra și alții.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
traian besila mai are o singura spasma,asta dupa ce a lasat Romania un pamant parjolit,dar face recomandari …)))))))))
Va e teama de Basescu, i-ati luat cetatenia.
Cine s-au gasit sa-i faca recomandari lui Trump! Toate jegurile masonice si tradatoare ale cetatenilor europeni(unul dintre ei, facand parte chiar din Grupul Bilderberg, iar altul, fiind chiar Popeye Marinarul )!
P-astia ii poti trata doar intr-un singur mod: tragand apa dupa ei! Vorba lui Eminescu: „Indragi-i-ar ciorile Si spânzuratorile!”
Fota nu e ala care publica in Adevarul articole despre rusii betivi care vor razboi?
Ce oameni de bine. Unul si unul.
Rusii nu-s betivi si nu vor razboi.
Voi muscalii, pana si pe Eminescu il citati in favoarea voastra. „Indragi-i-ar ciorile Si spanzuratorile!” se refera in primul rand la voi, muscalii, care ati dezmembrat Moldova.
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
OLr va ajunge la gunoi incepand cu 2017 ! O tara de inapoiati care din greseala se afla in sec 21 in loc de sec 12 ! Neanderthalieni !
Politicieni europeni sa-i ceara precautie lui Clinton pe care au sprijinito si finantat si nu lui Tramp.
Bai tu ai fost spalat la creier de Banditii invadatori.
BASARABIA A FOST MII DE ANI ROMANIA inainte de aparitia slavilor …………….pune mana pe carte si citeste !!!