Preşedintele polonez, Andrzej Duda, şi omologul său lituanian, Dalia Grybauskaite, au semnat joi, la Varşovia, o declaraţie privind securitatea comună, care include coordonarea politicilor de apărare şi securitate ale celor două ţări în cadrul NATO şi al Uniunii Europene şi colaborarea dintre armatele lor, relatează site-ul postului de radio public polonez, thenews.pl.

Documentul susţine prezenţa militarilor americani în Europa Centrală şi de Est. ”Cred că în următoarele câteva luni vom cunoaşte decizia administraţiei SUA”, a spus şeful statului polonez. El a adăugat că speră ca Washingtonul să-şi suplimenteze efectivele în regiune şi să-şi extindă infrastructura de securitate şi echipamentul militar, scrie agerpres.ro.

La rândul său, Dalia Grybauskaite a dat asigurări că Lituania ”sprijină eforturile (Poloniei) pentru a avea cel mai mare contingent militar american cu putinţă pe teritoriul său”.

Miniştrii apărării polonez şi lituanian, Mariusz Błaszczak şi Raimundas Karoblis, au parafat joi un acord privitor la colaborarea militară între Varşovia şi Vilnius. Documentul este un prim pas către comunicaţii sigure privind schimbul de informaţii radar între forţele armate ale cele două ţări.

De asemenea, cei doi oficiali au semnat o scrisoare de intenţie privind afilierea Brigăzii mecanizate lituaniene Geležinis Vilkas (Lupul de Fier) şi a Brigăzii mecanizate 15 din armata poloneză la Divizia multinaţională nord-est de la Elblšg (nordul Poloniei) pe timp de pace.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Polonia şi Lituania au semnat o declaraţie privind securitatea comună

  1. bogdan spune:

    Bravo ! Oricum cele 2 tari au fost impreuna multe secole pe vremea cand la noi Domnea Stefan Cel Mare spre exemplu iar Porcia era doar ceva mic pe langa Moscova…

    • Clau spune:

      …ei, pe vremea lui Stefan Cel Mare muskovitii erau inca in pesteri…Mai reuseau cei din Hoarda de Aur sa mai scoata pe cativa pe post de slugi dar era tare dificil cu ei, mancau sapunul si la cea mai mica neatintie din partea stapanilor sareau la pupat fundul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top