Porosenko IateniukPreședintele Ucrainei Petro Poroșenko a cerut premierului Arseni Iațeniuk şi procurorului general Viktor Şokin să-şi depuna demisiile, se arata intr-o declaratie pe site-ul presedintelui.

„În această dimineață am avut o întâlnire și o discuție detaliată cu Procurorul General. I-am cerut lui Viktor Nicolaevici sa-si depuna demisia” – a scris Porosenko.

El a menționat realizările lui Şokin în punerea în aplicare a reformelor importante, dar a spus că institutia Procuraturii „nu a reușit să câștige încrederea societății”.

De asemenea, el crede că „același etalon trebuie să fie aplicat și în cazul guvernulului”.

„Guvernul a făcut multe pentru a salva țara, pentru stabilizarea situației economice și începutul reformelor, dar societatea considera în mod clar ca s-au facut mai multe greșeli decât realizări, și şi-a retras sprijinul pentur miniştri” – a declarat Poroșenko.

„Reformatarea totală a guvernului trebuie să se bazeze pe actuala coaliție dintre Solidaritatea, Frontul Popular, Samopomichi și Patria, – a spus el.

Potrivit acestuia, numirea noului guvern trebuie să aibă loc cu participarea și sprijinul tuturor fracțiunilor coaliției.

De asemenea, el s-a exprimat împotriva eventualelor alegeri parlamentare anticipate și a asigurat că își va exercita dreptul de a dizolva parlamentul „numai în cazuri extreme”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top