În timpul discursului său de la ședința comună a Camerei Comunelor și Senatului Canadei de la Ottawa (Canada), președintele Ucrainei Petro Poroșenko şi-a exprimat încrederea că Ucraina nu va reveni niciodata la trecutul oribil sovietic.
Pororsenko a reamintit că Rada Supremă de la Kiev a ratificat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană pe 16 septembrie.
„Am spus – Adio, Uniunea Sovietică! Am trecut Rubiconul şi nu vom reveni niciodata la trecutul oribil„, – a declarat Poroșenko.
De asemenea, el a subliniat că libertatea, democrația și viitorul european au devenit într-adevăr cai reale pentru dezvoltarea Ucrainei şi și-a exprimat convingerea fermă că Ucraina are posibilitatea sa devina membru al Uniunii Europene.
În ceea ce privește razboiul din partea de est a țării, Poroșenko a spus: „Eu cred că războiul din estul Ucrainei este un război împotriva terorismului. Acesta este războiul nostru comun și nu am nicio îndoială că vom castiga cu ajutorul vostru si al comunității internaționale„.
Parlamentarii canadieni l-au întâlnit pe președintele ucrainean aplaudând în picioare. Președintele Ucrainei a sosit în sala de ședințe a Parlamentului împreună cu soția sa, Marina Poroșenko. Prima doamnă era îmbrăcata cu o broderie naționala ucraineana.
Premierul canadian, Stephen Harper, a anuntat ca au fost reluate discutiile privind proiectul de acord de liber schimb ucraineano-canadian. Poroșenko a mulțumit partii canadiene pentru acordarea unui împrumut de 200 milioane dolari pentru redresarea economică și stabilitatea socială, precum și pentru sprijinul consistent al suveranitatii și integritatii teritoriale a Ucrainei.
„Canada nu va recunoaște niciodată ocuparea ilegală de catre Federația Rusa a teritoriilor Ucrainei și împreună cu poporul ucrainean va continua să se opună agresorului, a declarat Stephen Harper, la ședința comună a Camerei Comunelor și Senatului Canadei, potrivit Ukrinform. Canada recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Noi niciodată nu vom recunoaște ocupația ilegală rusa. Nu vom accepta niciun compromis în această problemă„. – a spus el în aplauzele membrilor parlamentului.
Harper a menționat că, de mai mulți ani, Ucraina și Canada sunt prieteni buni. Potrivit acestuia, Canada încearcă să ofere asistență cuprinzătoare Ucrainei. În special, Canada sprijină politica de sancțiuni împotriva Rusiei, precum și furnizarea de asistență financiară, umanitară și medicală poporului ucrainean.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.