Porosenko militariÎn zonele ocupate temporar din estul Ucrainei, șomajul ajunge la aproape 80%, a declarat președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, în timpul ceremoniei de înmânare a cheilor de la apartamente militarilor din orasul Dnipro, transmite UNIAN.

„Ar trebuit să aratam diferența fundamentală între ceea ce se întâmplă în teritoriile ocupate – șomajul este de aproape 80%, umilirea persoanelor, a persoanelor în vârstă, dezordine în spitale, grădinițe etc.” – a spus Porosenko.

„Pe teritoriul eliberat facem tot posibilul pentru a restabili viața pașnică a Donbasului”, – a mai spus președintele Ucrainei.

El a remarcat rolul special și importanța funcției militare a Serviciului de Transport Special de Stat, scrie Interfax-Ucraina.

„Funcțiile acestui serviciu sunt extrem de importante, pentru că în cele mai dificile timpuri – în anii 2014-2015-  a fost necesar să se construiască fortificații, treceri de ponton, sa se restaureze podurile distruse de inamic, noduri de infrastructura, primii au aparut reprezentanții Serviciului de Transport Special de Stat”, – a spus șeful statului.

„Sunt încrezător că uniti, ucrainenii sunt capabili sa învinga orice inamic, sa opreasca agresiunea Federației Ruse, care în mod perfid ne-a atacat și a anexat Crimeea și a asigurat invazia trupelor rusești in estul Ucrainei, plătind un preț foarte mare: .. mai mult de 2,5 mii de eroi ucraineni si-au dat viața pentru dreptul nostru de a construi un nou stat „, – a spus președintele.

Poroșenko a declarat că agresorul va fi învins, iar teritoriile ocupate vor fi eliberate.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

18 Responses to Poroșenko: În regiunile ocupate de Rusia șomajul este de 80%

  1. putin spune:

    Cum sar rusofonii cand e vorba de mancare. Bun, in cazul lor de foame. Sar ca popcornul. Bineinteles ca limbajul cu care ne „incanta” este unul de cartier. Printre invective, dau lectii de buna purtare. 🙂 Cam ca si un miner care iese din sut si-l intalnesti la carciuma. La trolisorii nostrii, minerii astia dau lectii de la geopolitica pana la literatura. Au preluat rapid propaganda stapanilor rosii de la Kremlin. Pa aia cu nazistii au prins-o de parca s-ar fi nascut intre mormane de Main Kampf. Daca l-ai reinvia pe Stalin, ai avea parte de aceeasi teorie, presarata cu exact aceleasi invective. Presedintele Obama pentru ei este o maimuta, dar occidentalii sant nazistii. Evreii sant de vina pentru toate relele pamantului, dar europenii sant nazistii. Oricine nu e nascut rus e considerat inferior si un potential dusman…Si,surpriza, e si nazist pe deasupra… 🙂

    • bogdan spune:

      mai ei sunt pe scara evolutiei (sau involutiei de la samagon) la nivelul maimutelor primate ! au un anumit nivel de intelegere dar limitat ! normal ca pt ei Lumea Civilizata este ceva extraterestru si o pot echivala doar cu ceva din cunostintele lor limitate din mentalul colectiv godacesc…

  2. nada spune:

    Vai de cucu tau de fascist imputit care ti-ai distrus singur tara de dragul satanelor fasciste de la Washington!
    Si de dragul lor iti faci propriul popor sa sufere un razboi civil in care mor mii de tineri doar pentru ca Porosenko este fascist si lacheul fascistilor de la Washington, care folosesc Ucraina ca sa o distruga intr-un razboi impotriva Rusiei

    Ia priviti acest film titrat in engleza si facut de un ziarist german despre ceea ce s-a intamplat in Ucraina

    • bogdan spune:

      nada hui ! am aflat ca nici luna asta nu ati primit inca banii de la FSB istul vostru ! daca nu se rezolva pana la sf lunii da-mi frate un cont sa-ti trimit eu suta de dolari ca-ti moare familia de foame ! plus ca daca tu pleci de aici cu cine ne mai distram si noi ?!

      • ionel spune:

        Banii de la fmi sunt pe drum

        • bogdan spune:

          poate de la femei nu de la fmi ! ca nici fmi nu va da voua bani…cat despre RO -anul asta are crestere economica de 4,8 % dupa alti 2 de crestere aproape la fel de mare ! adica, cam cele mai mari cifre de crestere medie din UE in ultimii 3 ani…ce face porcia voastra in aceiasi perioada ? a pierdut in termeni reali cam 22 % din PIB ! asa ca nu prea avem ce compara daca la acest fapt te refereai prin postarea ta…

    • bogdan spune:

      dupa dezinformarile scrise pe ecran de la inceput se vede cine a facut filmul ! FSB ! tu chiar crezi ca toti suntem asa de imbecili ca tine ?

      • Ivan Turbinca spune:

        Bocance,esti mai imbicil decit te crezi,deoarece infara de fituica asta,nu citesti altceva nimic.Tu face parte din cei 30 la suta de elevi romani analfabeti,si din cei 42 la suta,care cred ca soarele se invarte in jurul pamatului!;-);-);-)

        • bogdan spune:

          Eu ti-am mai spus sa postezi cand esti treaz…dar tu nu : batman,batman

        • Clau spune:

          ivane tu esti mai imbecil decat permite limita inferioara a speciei umane! tu faci parte dintre paranoicii idioti care cred ca lumina iese prin orificiul maro al putinalaului! de acolo sorbiti voi „adevarurile” lumii ruse. Nu mai bine te intorci tu la tine in cocina? In p!zda maicii rusii? si ne lasi pe noi in pace? Nu va luati si trupele de ocupatie din Moldova?

          • Ivan Turbinca spune:

            Bai gay nenorocit,nu te baga ca limbricu in k’ul godacilor fara invitatie.Si daca te apuca invidia ca esti un rata,fa un bine si du- te tu in a maicii rusia,ca tare mai naraviti s-ajungeti.

          • bogdan spune:

            maica aia rusia mare curva a mai fost la viata ei ! a facut o lume plina de avortoni in OLr si prin vecini(cei ca tine!)…

          • Clau spune:

            degeaba grohai rusnacule, jumatate din masculii europei asta fac, intra si ies din „a maicii rusii”, ca doar toate specimenele mai de doamne ajuta de la voi cu asta se ocupa, sunteti neam de curve mai jeg bolsevic! Pentru inmultirea speciei au ramas doar ratatele si imbecilele, e suficient sa iei albumul de familie si sa vezi ce neam prost de handicapati descreierati sunteti! Unul mai chipes decat altul si toti de o sama cu un kkt!

  3. bogdan spune:

    In zonele Ocupate de Godaci deja populatia este perfect edificata de „binefacerile” aduse de porcul rus…

    • Ivan Turbinca spune:

      Bai,razatoare,cam vreo 5mil.de haholi,”lberi”muncesc in Rusia.Pacat ca rusii nu-deporteaza,ca ar invada UE,mai ceva ca musulmanii.

      • bogdan spune:

        Daca muncesc acolo inseamna ca betivii vostri nu vor sa o faca ! Logic nu?Plus ca trebuie sa mai tai un 0 la nr prezentat ! Asta nu schimba cu ceva realitatea enuntata din Donbas si Crimeea ! Sau crezi ca politica schimbarii subiectului prinde si in Lumea Libera ?!

        • Ivan Turbinca spune:

          Betivii lor,sunt exact ca si ai vostri,doar cu o mica diferenta,voi stati ca rapanul pe spinarea societatii,adica ajutoare sociale!

          • bogdan spune:

            din mesajul tau se vede jalea unui ratat ce nu stie de unde vine si unde merge ! considera UE si Romania inferioare si OLR superior ! Doar ca el ca transnistrean oricat linge si linge si pupa boasele lui putin tot nu e considerat rus…vai de tine amaratule…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top