Ucraina se află în plin război în Donbas și cel puțin jumătate din forțele care se opun armatei ucrainene sunt cetățeni ai Rusiei, a declarat președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, într-un interviu pentru CBS.

„Potrivit datelor noastre, până la 50%”, a spus el, răspunzând la întrebarea despre procentajul rușilor aflați printre militanții care luptă în Donbas de partea separatiștilor. De asemenea, Poroșenko a spus că Kievul detine date confirmate că, în diferitele faze ale razboiului, numărul de cetățeni ruși care au participat la operațiunile militare împotriva Kievului din estul Ucrainei a variat între 2.5000 și 10.000 de luptatori. „Este vorba despre trupe regulate rusești aflate pe teritoriul ocupat”, a adăugat el.

„În plus, ei mai au aproape 50.000 militari, așa-numiții voluntari ruși care au fost recrutați prin sistemul de mobilizare al armatei ruse și trimisi acolo (in Donbas – n.r.)”, a precizat președintele ucrainean.

Potrivit lui Poroșenko, acești luptători pretind că nu sunt militari ai armatei regulate ruse. „Dar ei sunt cetațeni ruși, au naționalitate rusă, sunt soldați ruși, folosesc arme  și muniții rusești…”, a spus Poroșenko.

Șeful statului ucrainean afrma că Rusia a declanșat conflictul armat din Donbas pentru a destabiliza Ucraina și a reanima Uniunea Sovietică sau Imperiul Rus.

Pentru a preveni acest lucru, Kievul are nevoie de ajutorul Europei și al Statelor Unite. În special, vorbim despre desfășurarea misiunii de menținere a păcii în Donbas. „Acesta este un instrument de exercitare a presiunii asupra Federației Ruse pentru ca Moscova sa retraga trupele sale din teritoriul ocupat”, a explicat președintele.

El a confirmat de asemenea că, în legătură cu situația din Donbas, autoritățile din Ucraina ar dori să obtina mai multe arme din partea Statelor Unite și altor țări membre ale NATO.

„Ei [reprezentanții țărilor NATO] învață de la noi cea mai recentă experiență a războiului hibrid împotriva Rusiei. Iar noi învățăm tactici și strategii ale standardelor NATO, ceea ce face armata ucraineană mult mai eficientă”, a spus liderul ucrainean.

Autoritățile de la Kiev au lansat o operațiune militară împotriva autoproclamatelor republici populare Donekk și Lugansk (DNR-LNR) în aprilie 2014. De la declansarea operațiunilor militare din regiune, aproximativ 3.800 soldati ucraineni au fost uciși.

Potrivit ONU, numarul total al mortilor în conflictul armat din Donbas a depasit pragul de 10.000 de victime.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Poroșenko: Jumătate dintre luptătorii separatiștilor din Donbas sunt cetățeni ruși

  1. ramona georgescu spune:

    Intai spune ca Rusia a declansat conflictul apoi spune ca ca autoritatile ucraineene au declansat atacul.Un idiot.

    • Clau spune:

      rusmonikakaia pune pe cineva sa-ti citeasca declaratia si asa… poate… daca nu o sa ai neuronul epuizat cu efortul de a citi o sa ai suficiente resurse intelectuale sa intelegi…

      • ramona georgescu spune:

        Clau
        Ai treminat de citit abecedarul.Felicitari.Dar mai degraba incearca tu sa intelegi ce cauta acea virgula intre cele 2 cifre care iti compun IQ-uul.

  2. bogdan spune:

    E plin Donbasul Ucrainian de Porci invadatori ! Iar Pitikul dement ce i-a trimis acolo la furat sustine ca nu stie nimic ! Asa a facut si cu furtul Crimeei !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top