PorosenkoPreşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat, vineri, legile care interzic orice propagandă comunistă dar care glorifică luptătorii naţionalişti, acestea provocând nemulţumirea Rusiei, relatează AFP, în pagina electronică. 

Aceste legi, votate de Parlament la 9 aprilie, urmăresc o ruptură definitivă de trecutul sovietic al Ucrainei într-un moment în care autorităţile ucrainene luptă împotriva separatiştilor proruşi, majoritatea nostalgici după URSS, în estul rebel al ţării, unde conflictul a provocat moartea a peste 6.200 de persoane din aprilie 2014.

Aceste legi „interzic simbolurile sovietice, condamnă regimul comunist, deschid arhivele serviciilor speciale sovietice şi recunosc drept luptători pentru independenţa Ucrainei” naţionaliştii care au luptat alături de nazişti împotriva „ocupaţiei sovietice”, aminteşte preşedinţia într-un comunicat.

Aceste texte aprobate la aproape un sfert de secol după independenţa Ucrainei pun pe acelaşi plan „regimurile totalitare comunist şi nazist”.

Legi similare există în ţările baltice şi Polonia.

Potrivit legilor ucrainene, monumentele închinate liderilor sovietici, între care numeroase statui ale lui Lenin, trebuie demontate, iar localităţile, străzile sau întreprinderile care poartă nume cu rezonanţă comunistă trebuie redenumite. Sursa: zf.ro

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top