porosenkoPreședintele Ucrainei Petro Poroșenko, în timpul unei vizite de lucru la Bruxelles, a ținut un discurs la reuniunea Partidului Popular European (PPE) cea mai mare forță politică paneuropeană.

În discurs,  Poroșenko a menționat că războiul care a ucis fiii și fiicele Ucrainei nu este numai un război al statului ucrainean.

Acest război nu este doar pentru dominație regională. Este o luptă pentru valorile și viitorul Europei care se duce acum la frontiera Ucrainei a declarat președintele ucrainean, avertizând partenerii europeni această amenințare astăzi bate la porțile Europei, dar mâine ar putea fi o realitate pentru toți europenii.

Poroșenko a cerut participanților la reuninune si politicienilor europeni nu doar suport moral, dar si un spirjin concret si eficient.

Președintele și-a exprimat speranța in vederea extinderii sanctiunilor europene împotriva Rusiei și creșterea presiunii politice asupra Kremlinului, recunoașterea oficială a asa-numitelor republici populare din Donetk si Lugansk drept organizații teroriste, precum și o creștere a ajutorului umanitar și financiar cu implicarea activă în refacerea Donbasului.

La reuniunea PPE au fost prezenti lideri ai mai multor instituții europene: Consiliul European și Comisia Europeană, șefii de stat și de guvern din Grecia, Irlanda, Spania, Cipru, Letonia, Germania, Polonia, Portugalia, România, Ungaria, Finlanda, Suedia, oficiali ai altor țări.

Tot ieri, la Bruxelles, după o întâlnire cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Președintele Ucrainei a declarat țara sa se așteaptă la la asistența tehnico-militară a comunității internaționale, și nu de trupestrăine.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top