PorosenkoPreședintele ucrainean Petro Poroșenko, aflat în vizită la Bruxelles, a promis miercuri să pună în practică zona de comerț liber între țara sa și Uniunea Europeană, în pofida măsurilor de retorsiune adoptate de Rusia la adresa Kievului, transmit AFP și Reuters.

„Suntem pregătiți să plătim prețul pentru libertatea noastră și opțiunea noastră europeană”, a declarat Petro Poroșenko după discuțiile avute cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. El a recunoscut că suspendarea de către Moscova a regimului de tarife preferențiale în schimburile comerciale ruso-ucrainene, măsură decisă de Rusia ca represalii, va „aduce prejudicii” economiei ucrainene, scrie Agerpres.ro.

„Ucraina este conștientă de aceste restricții și de pierderile așteptate pentru economia ucraineană”, a subliniat Poroșenko.

Conform unui decret semnat miercuri de președintele Vladimir Putin, Rusia își va suspenda zona de comerț liber cu Ucraina de la 1 ianuarie 2016, data intrării în vigoare a acordului de comerț liber dintre UE și Ucraina.

Decizia Rusiei, una așteptată în contextul crizei fără precedent dintre Kiev și Moscova, a fost luată ca urmare a „circumstanțelor ce aduc atingere intereselor și securității economice ale Federației Ruse”, relevă decretul preşedinției ruse.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top