Ucraina se îndreaptă spre statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene și alianței nord-atlantice, a declarat președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, în cadrul discursului său din Piața Independenței în deschiderea paradei cu ocazia celei de-a 26-a aniversări a independenței Ucrainei.

Poroșenko a spus că Ucraina și-a „ales calea”. „Avem un singur drum: o autostradă euro-atlantică largă care ne conduce la aderarea la Uniunea Europeană și la NATO”, a subliniat el.

„Pe acest drum, am eliminat deja cortina vizelor”, a adăugat președintele.

De asemenea, el a subliniat că guvernul ucrainean consideră că normele Acordului de asociere, care va intra în vigoare la 1 septembrie, reprezinta orientarea pentru a avansa de-a lungul drumului integrarii euro-atlantice.

Totodata, Poroșenko a subliniat necesitatea continuării reformei armatei în conformitate cu standardele NATO.

„Sunt încrezător în armata noastră. Ea este acum într-o formă mai bună decât oricând – acest lucru, de altfel, reprezinta evaluarea centrelor analitice europene. Dar trebuie făcut un volum mare de muncă pentru consolidarea și modernizarea armatei, pentru a realiza interoperabilitatea deplină cu standardele NATO“, – a spus el.

Potrivit președintelui, Ucraina caută și găsește soluții asimetrice și eficiente pentru a descuraja în perspectiva istorică lungă armata rusă – cea mai mare din Europa și a treia din lume.

„Ucraina este gata să dea un răspuns militar dur agresorului dacă el încearcă să treaca la ofensivă. Dar noi credem în prioritatea unei căi pașnice, diplomatice, politice și juridice pentru a readuce acasa Donbasul și Crimeea“, – a declarat Poroșenko.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Poroșenko: Ucraina merge spre aderarea la UE și NATO

  1. bogdan spune:

    UE si NATO sunt departe pt Ucraina ! Si asta din cauza OLr ! Special a creat conficte armate pt a bloca accesul Ucrainei in curs de democratizare la cele 2 structuri ! Ceva de genul : Noi suntem inapoiati si vrem ca si voi sa ramaneti asa ca noi ! Asa ca facem tot posibilul pt asta !

    • nada spune:

      Ma bogdane, nu credeeam ca o sa ajung sa-ti dau dreptate!
      Da ma … voi sunteti inapoiati si vretiu sa ramaneti asa cum sunteti, adica prostii Europei si bataia lor de joc! Adica INCA ultima si cea mai inapoiata tara din UE, si am spus INCA pentru ca in curand veti fi victimele propriei voastre prostii si atunci nu veti mai fi de loc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top