Negocierile dintre Comisia Europeană, Parlamentul European și statele membre ale UE pentru interzicerea armelor semi-automate, cum ar fi AK-47 sau M-16, sunt blocate, anunta Reuters, citând o sursă din Comisia Europeană.
Agenția remarca ca tratativele pentru interzicerea anumitor tipuri de arme semi-automate de asalt, inclusiv Kalașnikov, stagneaza din cauza unei dispute asupra definiției armelor de foc.
„Comisia Europeană nu poate conveni asupra unui plan pentru interzicerea deținerii de catre persoanele fizice a unor arme, cum ar fi armele rusesti AK-47 sau americane M-16”, – se spune într-o declarație.
Astfel de măsuri fac parte din planul de înăsprire a normelor UE care reglementează regimul armelor si munitiilor din UE, care au fost inițiate de către CE după tragedia de la Charlie Hebdo din ianuarie 2015 și atacurile de la Paris din noiembrie anul trecut.
„Dupa aproape șapte ore de negocieri nu s-a ajuns la niciun rezultat în ceea ce privește definiția legală a armelor semi-automate” – scrie agenția.
Cu toate acestea, reprezentantul Slovaciei, care deține în prezent președinția UE, a declarat despre progrese înregistrate în cadrul negocierilor și continuarea acestora miercuri.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.