porosenko-sloveniaSlovenia a condamnat actul de agresiune asupra teritoriului regiunilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei și a cerut Federației Ruse să oprească imediat furnizarea de asistență financiară, militară și de altă natură separatiștilor locali, se arată în declarația comună a președintelui Ucrainei Petro Poroșenko și a omologului său sloven, Borut Pahor, potrivit site-ului șefului statului ucrainean.

Astfel, Slovenia a devenit prima țară din Uniunea Europeană care a recunoscut actul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei într-un document bilateral. Anterior, un document similar a fost semnat de Norvegia, care însă nu este membră UE.

În declarație, părțile recunosc că suveranitatea și inviolabilitatea frontierelor Ucrainei reprezinta un punct cheie și critic pentru securitatea tuturor statelor europene.

„Reiterăm că anexarea Republicii Autonome Crimeea și Sevastopol de către Federația Rusă este o încălcare flagrantă a dreptului internațional. De aceea,  Republica Slovenia își menține angajamentul de nerecunoaștere a anexării ilegale a Republicii Autonome Crimeea și Sevastopol de către Federația Rusă” -se spune în document.

De asemenea, părțile au făcut apel la comunitatea internațională să își continue eforturile pentru a pune în aplicare în totalitate acordurile de la Minsk.

„Republica Slovenia va continua eforturile sale de restabilire a suveranitatii și integritatii teritoriale a Ucrainei și va susține politica de sancțiuni a UE împotriva Federației Ruse până la punerea în aplicare integrală a acordurilor de la Minsk,” – se mai arată în declarație.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

34 Responses to Premieră diplomatică UE. Slovenia condamnă într-un document bilateral agresiunea rusă din Ucraina

  1. putin spune:

    „Alegeri în Moldova. Putin i-a tăiat un deget comunistului Igor Dodon, că n-a câştigat din primul tur

    N-a fost în stare să bată o femeie? Ce comunist mai e şi ăsta? Kaghebistul Igor Dodon a fost pedepsit de şeful lui, Vladimir Putin, pentru că n-a câştigat alegerile prezidenţiale din Moldova din primul tur, aşa cum prevedea planul Moscovei.Pentru noi asta înseamnă posibile cheltuieli în plus. Dacă câştigă Maia Sandu va trebui să restabilim ordinea la Chişinău cu tancurile, şi bugetul apărării e redus. I-am tăiat un deget lui Igor Dodon, ca să fie învăţătură de minte tuturor comuniştilor. Faceţi mai mult! Fraudaţi mai mult! Nu putem permite ca Moldova să ajungă în UE. Noi ce mai furăm?”, a declarat Putin, vizibil agasat.
    Ca să simtă că a greşit şi să nu mai facă asemenea prostii, Putin i-a tăiat degetul lui Dodon trecând personal cu un tanc peste el. 
    “Acest rahat de ţară exagerează cu ideile astea tâmpite. Libertate? Democraţie? Rusia n-a avut nici măcar o secundă democraţie în toată istoria ei, şi o duce foarte bine, cu toate că momentan suntem aproape de foamete”, a mai declarat dictatorul rus Vladimir Putin.”

    Times New Roman 🙂

  2. ionica spune:

    Nada,mergi sa-ti iei banii…ai lipsit..si…apropo,pentru postari in plus NU ESTI PLATIT…de saptamana viitoare vei fi in subordinea mea

    • nada spune:

      Mi-ai taiat raspunsul mai „grozavule” care nu ai atati bani incat sa ma cumperi pe mine.
      De saptamana viitoare, vei fi sub …pamant , ca acolo te va trage moarta vie care vrea razboi atomic cu Rusia, asta in timp ce eu voi sta bine mersi cu burta la soare, si cu constiinta impacata ca am vrut sa va trezesc la realitate, dar voi ati fost prea prosti ca sa va doriti binele
      .Asa ca cereti salaru in avans si simtete bine cat mai traiesti, ptr ca in curand nu va mai trebui sa -l dai inapoi ptr ca nu ai cui!

      • bogdan spune:

        cine din Lumea Libera sa cumpere un rahat ca tine ? tu esti proprietatea piticuluii dement care-ti da rahat sa ingurgitezi zilnic-el te plateste prostane ! noi nu dam doi bani pe loaze ca tine…

      • putin spune:

        Nebunul crede ca se termina lumea saptamana viitoare! :)))))))))))))))))))))))))

        • bogdan spune:

          Se termina pt godaci de maine cand vine Hillary Clinton…

          • vlad tepes spune:

            ….sa i-o ia de sus lui Bill! Ca atat i-a mai ramas de facut! Dar tu bogdanel , zis si Mama Spermida, nici macar n-ai aflat ca Trump a devenit cel de al 45-lea presedinte al amerlocilor, motivul fiind LABA ta , „cea de toate zilele”!

          • bogdan spune:

            godace ! indiferent de presedinte bolovane noi tot cu USA vom fi , Deveselu este tot la noi si trupele USA tot vor avea baze militare in Ro ! iar voi godacii tot lumea a 3 a ramaneti si sanctiunile tot vor ramane ! asa ca orice ai guitza e total neimportant ! nu va creste in OLR nici PIB ul nici nivelul de trai si nici nu deveniti destepti peste noapte ! evantual deveniti si mai saraci si mai prosti caci acum va scadea petrolul si mai mult si chiar si dolarul ce va insemna ca USA va exporta mai mult si mai competitiv ! porcii nu castiga nimic din asta…

          • vlad tepes spune:

            Asa e ! Tot cu LABA si cu amerlocii tai ramai!!

      • Catun spune:

        Mama mia, nada recunoaste singur ca e de vanzare. :))) asta e prostitutie!!!

        Am doua chestii de vanzare pe olx si chiar ma intrebam care ar fi al treilea, dar in afara de Rusia nu cumpara nimeni asa dementi. Iar eu cu Rusia nu fac tranzactii ca intotdeauna iesi in pierdere.

    • bogdan spune:

      Pai nu trebuia sa fie deja in subordinea ta de saptamana trecuta ?!

  3. bogdan spune:

    Ar trebui ca toate tarile din Lumea Civilizata sa dea un comunicat solemn comun undeva intr-o capitala mare Europeana gen Paris, London sau Berlin ! Astfel daca cateva zeci de lideri din lumea libera vor da un comunicat oficial video si scris public ar fi cu neputinta sa mai fie ascuns si dezinformati godacii mujici din OLR ! Astfel ar vedea si ultimul godac ca Toata Lumea Libera este de alta parere decat idiotul pitic de la conducere si cu siguranta multi vor intelege in prostia lor ca nu se poate ca toata lumea sa minta dar Godacul sef sa aiba dreptate !

    • nada spune:

      Care tari civilizate ma prostalaule , in Europa nu exista tari civilizate ci doar popoare civilizate pentru ca tarile Europei nu sunt civilizate ci sunt conduse de niste viermi fara coloana vertebrala, care ling curul lui Soros drept multumire ca Soros voieste sa distruga tarile Europei si sa lase lor viermilor supravietuiarea in curul plin de cacat al unei Americi care este atat de minca incat un nebun care candideaza la presedintia ei vrea sa o faca iarasi mare, adica o gadila pina ajunge in erectie ca apoi upa alegeri sa vine un cadavru viu Moartea Planetei sa asiste la ejacularea atomica prin care se gandeste sa distruga Rusia, care are adaposturi ptr 40 de milioane de rusi, dar obtine numai distrugerea totala a poporului american care NU are adaposturi anti-atomice, si astfel Rusia isi va extinde ocupand si SUA total distrusa, nu ca sa.si mareasca teritoriul, ci ca sa pedepseasca bestiile care au distrus miliarde de vieti in bicisnicia lor criminala ca nu le-a fost indeajuns miliardele de dolari pe care le au si mai jinduiau sa aibe si ceea ce cei mai saraci oameni ai planetei aveau.si trebuiau sa plateasca avutul lor putijn cu viata!
      Ce bestii criminale Miliardarii astia care nu au loc sa traiasca de saraci pe care ei i-au saracit prin jaf si razboaie criminale

      • bogdan spune:

        poate cineva sa citeasca toata diareea pe care o vomita Nada Hui ?!

      • putin spune:

        Topul miliardarilor în Europa. Ruşii domină clasamentul 🙂 ca tot ne spuneau trolii ca astia sant de vina! 🙂

        Rusia are patru miliardari în topul celor mai bogaţi zece oameni de afaceri din Europa

        Locul 10. Alisher Usmanov (Rusia)Alisher Burkhanovich Usmanov este un om de afaceri rus, născut în Uzbekistanul de astăzi. Potrivit topului Forbes pe 2011, oligarhul este unul dintre cei mai bogaţi ruşi, cu o avere estimată la 17,7 miliarde dolari, fiind astfel pe locul 35 mondial.
        El a făcut avere din minerit, industria forestieră şi investiţii. Usmanov este acţionarul majoritar al Metalloinvest, un conglomerat industrial creat pentru a administra activele metalifere ale Gazprom.

        Locul 9. Vladimir Potanin (Rusia)
        Vladimir Olegovich Potanin este un alt oligarh rus, născut în Moscova într-o familie importantă în ierarhia comunistă. El are o avere estimată la 17,8 miliarde dolari, conform datelor pe 2011 ale Forbes.
        Potrivit Forbes, Potanin a fost primul miliardar rus care a anunţat ca îşi va ceda toata averea în scopuri caritabile, şi nu copiilor lui. Potanin deţine grupul media Prof-Media, care publica o serie de reviste, are câteva staţii radio, cinematografe şi câteva posturi TV de muzică.
        Oligarhul s-a îmbogăţit şi prin participarea la controversatele licitaţii de privatizare de tipul „împrumuturi pentru acţiuni”.

        Locul 8. Mikhail Prokhorov (Rusia)
        Mikhail Dmitrievitch Prokhorov are o avere estimată de 18 miliarde dolari, potrivit topului Forbes 2011, clasându-se pe locul 8 în Europa.
        Prokhorov este un oligarh rus, care s-a remarcat în sectorul financiar şi apoi a devenit un nume greu în industria metalelor preţioase. De asemenea, Prokhorov deţine echipa americană de baschet New Jersey Nets.
        Ca şef al Norilsk Nickel a adus compania pe primul loc în lume la producţia de paladium şi nichel. În prezent, el este preşedintele Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Rusia.

        Locul 5. Vladimir Lisin (Rusia)
        Vladimir Lisin este un mogul al oţelului şi este considerat de Forbes ca cel mai bogat om din Rusia şi numărul 14 mondial, cu o avere estimată la 24 miliarde dolari.
        Lisin a urcat în topul Forbes până pe locul cinci în Europa, în contextul creşterii valorii de piaţă a companiei pe care o deţine, Novolipetsk Steel.

        Rusii se impart in bogati si in tovarasii de la coada la paine. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top