IateniukPremierul Ucrainei Arseni Iațeniuk a demisionat. Anunțul a fost facut chiar de Iațeniuk în timpul unei declaratii  televizate.

„Am decis să-mi depun mandatul de prim-ministru al Ucrainei. Marți, 12 aprilie, cererea de demise va fi înaintată Radei Supreme (parlamentul)” – a declarat Iațeniuk, citat de TASS.

Vorbind despre motivele plecării sale, Iațeniuk a declarat că criza politică din țară a fost declanșată în mod artificial, „dorința de a schimba din funcție o persoană orbindu-i pe politicieni”, iar „procesul de schimbare a guvernului a devenit o alergare pe loc”. El nu a precizat cine sunt ”politicienii orbiți”, facând apel ca un nou guvern sa fie numit cat mai repede, punându-se capăt astfel crizei politice prelungite din Ucraina.

În același timp, el a subliniat că fracțiunea partidului politic „Frontul Popular” din Rada Suprema a Ucrainei ramâne în coaliție. „Problema a fost în sfârșit rezolvata. În Parlament este refacuta coalitia majoritara. Noul acord are la bază țintele și principiile programului guvernului nostru”, a declarat Iațeniuk, potrivit „Interfax”.

El a reamintit că fracțiunea parlamentară „Blocul Petro Poroșenko” l-a nominalizat pentru postul de prim-ministru pe presedintele actual al Radei Supreme, Vladimir Groisman.
Demisia lui Arseni Iațeniuk a fost una dintre problemele politice majore din ultimele luni din Ucraina. Despre posibila demisie se discuta în mod intens de la jumătatea lunii februarie, când Parlamentul a declarat drept nesatisfăcătoare activitatea guvernului, insa nu a reusit sa adune suficiente voturi pentru demisia lui Iateniuk. Potrivit legii, o noua motiune de cenzura putea fi votata in Parlament nu mai devreme de luna septembrie. Dar Iațeniuk s-a oferit pana la urma sa părăseasca în mod voluntar postul de premier.

La sfârșitul lunii martie, mass-media a speculat că Iațeniuk ar fi de acord să-și depună demisia, dar cu condiția ca două ministere – internele și justiția – sa fie conduse în continuare de membrii partidului sau („Frontul Popular”) Arsen Avakov și Pavel Petrenko.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top