Oraşele din Donbas aflate sub controlul separatistilor din estul Ucrainei sunt în mare parte finanțate de către guvernul rus, a declarat într-un interviu pentru FAZ Igor Martynov, primarul orasului Donetk. Martynov a recunoscut că, dupa ce guvernul ucrainean a oprit fluxurile financiare spre bugetul public local din Donbas, Moscova a preluat conturile si a compensat deficitul. Potrivit edilului, acum Donetkul primește de la Rusia „nu doar niste bani, ci foarte multi bani„, relatează Deutsche Welle.
De asemenea, Martynov a menționat că din fondurile trimise de la Moscova sunt achitate pensiile și ajutoarele sociale, sunt plătite nevoile curente ale serviciilor publice urbane, transportul public, școlile și pompierii.
Edilul orasului Donetk nu a precizat cuantumul sumelor transferate de Moscova, spunand doar că Donetkul a inceput sa primeasca bani din Rusia din vara anului 2014.
De asemenea, din Rusia vin si bani pentru finanțarea „aparatului de stat” al „Republicii Populare Donetk (DNR)”, deoarece DNR se putea autofinanta doar in proportie de 20%, a mai declarat Martynov.
Miercuri, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că decizia Kievului de a priva locuitorii din Donbas de toate beneficiile sociale” face parte din efortul pentru o noua invazie militară”.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.