Vera Putina si PutinCu ocazia aniversarii a 15 de „domnie autoritara” a lui Vladimir Putin in Rusia, publicatia germana Zeit ne aminteste din nou despre versiunea alternativă a biografiei sale, ascunsa de Kremlin si potrivit careia actualul președinte al Rusiei a crescut în familia unor părinți adoptivi, în timp ce mama lui biologică încă trăiește în Georgia.

Martorul principal al publicației germane este un cecen, care apare în materialul sub pseudonimul Rustam Daudov. Acum acesta locuieste in Europa de Vest. Site-ul ziarului pune la dispoziție şi filmul interviului cu Vera Putina, locuitoare a satului georgian Metechi si care declara ca este mama biologica a președintelui rus.

În 2000, în ajunul alegerilor, pe care Putin le-a câștigat cu o majoritate de voturi în primul tur, Daudov spune ca urma sa transmita probele jurnalistului rus Artiom Borovik. Cu toate acestea, pe 9 martie a aceluiași an, Borovik și omul de afaceri cecen Zia Bazhaev au murit într-un accident de avion. Aparatul zbura la Tbilisi. Întâlnirea nu a mai avut loc. Conform Zeit, „tatăl jurnalistului Artiom Borovik a acuzat FSB-ul de accident. El crede că fiul său a fost ucis în legătură cu o ancheta în curs de desfășurare la momentul respectiv.”

Ulterior, Daudov a sperat că grupul media din Turcia – Ihlas Holding va prelua si relata pe larg subiectul, „și apoi, probabil, şi mass-media rusă îi va acorda atenție” – scrie ziarul.

Cu toate acestea, după publicarea într-unul din ziarele turcești și intervenția Ambasadei Rusiei, filmul a fost anulat. Cauza ar fi „Blue Stream”, conducta care urma sa ajute Turcia in rezolvarea problemelor din sectorul energetic.
Vera Putina
Mai târziu, Daudov a fost în contact de un jurnalist italian -Antonio Russo. Acesta a sosit in Georgia unde a obtinut filmul despre Vera Putina. În octombrie 2000, în dimineața de după întâlnirea cu Daudov, de la care a obtinut inregistrarea video, Antonio Russo a fost găsit mort la 35 km de la Tbilisi. Din camera hotelului sau au dispărut telefonul său celular, laptopul si caseta video.

Crimă nu a fost investigata până la sfârșit, doi dintre politistii georgieni care au investigat cazul fiind fost ucisi si ei.

Redactia Zeit a trimis o adresa administrației prezidențiale la Kremlin, cerand un comentariu cu privire la declarația Verei Putina. Primele cuvinte ale responsabilului la telefon au fost: „Of, acesta este un subiect dificil”. Dupa care a spus că astfel de informații pot fi comentate doar de secretarul de presă personal – Dmitri Peskov.

Putin 3 ani

Putin la 3 ani?

Când secretarul de presă a fost întrebat despre copilăria  președintelui si posibila legatura a statului rus cu moartea lui Bazhaev, Borovik și Rousso, purtătorul de cuvânt a tacut câteva zile. Ulterior a transmis oficial ca singura informatie cunoscuta despre biografia lui Vladimir Putin este publicata pe site-ul oficial al Kremlinului.

Cu toate acestea, exact la zece zile de la primirea cererii de la jurnalistii germani despre copilaria lui Putin, o revista ruseasca publica o coloana semnata de președintele rus in care se fac precizari detaliate despre părinții săi oficiali.

Puitn 14 ani

Vladimir Putin la 14 ani

În februarie, jurnaliștii de la Zeit au vizitat-o pe femeia în vârstă de 88 de ani, Vera Putina, din satul Metekhi. Rudele femeii au spus că „oameni din serviciile speciale” i-au interzis să vorbească cu reporterii. De asemenea, rudele ei sunt convinse ca in urma cu cativa ani, serviciile de securitate rusești, sub masca unor ofițeri de poliție georgieni și asistente medicale i-au luat femeii probe de sânge, și apoi au dispărut din nou. Anterior, cum declara Vera Putina, i-au fost confiscate toate fotografiile și dovezile că Vladimir Putin este fiul ei.

Singura fotografie reală, care probabil il arata pe fiul Verei Putina la varsta de trei ani, se afla în posesia lui Rustam Daudov.

Antropologul Andrea Voigt a comparat această imagine cu o fotografie oficiala a președintelui rus de la vârsta de 14 ani. Concluzia ei: „există indicii că baietelul in varsta de 3 ani si cel de 14 ani nu sunt una și aceeași persoană. Linia sprancenelor si forma ochilor sunt diferite. Totuși, probabilitatea ca baietelul de 3 ani sa fie președintele rus nu poate fi exclusa total, a spus expertul.

Ce sustine femeia presupusa a fi mama biologica a lui Vladimir Putin? Vera Putina relateaza că, în 1999, a văzut la televizor chipul lui Vladimir si l-a recunoscut drept fiul său. Potrivit ei, „Vova” a locuit în Metekhi pana la zece ani, iar apoi a fost trimis la bunicii sai, care trăiau în Rusia, în orașul Ocer din regiunea Perm.

Acest lucru este confirmat de inregistrarile școlii locale, în conformitate cu care, între 1959-1960, acolo a studiat Vladimir Putin, un etnic „georgian”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Presa: Putin este etnic georgian, iar mama sa trăieşte în mare secret în Georgia

  1. dorina spune:

    voi chiar credeti ca noi credem,ca un etnic cecen are credibilitate cu o asemenea afirmatie!!!!!!!!!!!!!si daca te uiti la fotogr de la varsta de 3 ani ,numai dupa privire se vede ca nu este adevarat!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top