canduRaportul companiei Kroll care a efectuat auditul în cazul miliardului de lei fraudat de către trei bănci moldovenești a fost publicat, marți, în paginile blogului personal, de către președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu informează jurnaliștii portalului IPN.md.

„O fac deschis, fără să mă ascund după surse anonime. ‎Dezbaterea pe această temă capătă accente false. Deja am văzut aşa zişii formatori de opinie ai unui partid, care se lansează în supoziţii şi minciuni cu o maxima laşitate. Voi publica acest raport exact aşa cum l-am primit, în forma lui originală, în limba engleză”, a precizat Andrian Candu în paginile blogului său personal.

Potrivit președintelui Parlamentului Republicii Moldova, situația politică de la Chișinău obligă clasa politică moldavă să fie transparentă în asumarea deciziilor pentru recuperarea prejudiciului și pedepsirea vinovaților.

În urma publicării raportului Kroll, guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Moldova, Dorin Drăguțan este așteptat la audieri în cadrul comisiei de Economie, finanțe și bănci a Parlamentului moldovean pentru a oferi explicații pe această temă. ”Ieri în Marea Britanie a fost zi liberă, astăzi noi vom solicita de la compania Kroll acordul pentru a distribui copii ale raportului comisiei de Economie și deputaților”, a conchis guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Moldova.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top