Judecatorii care vor arbitra disputa dintre Ucraina și Rusia în cadrul instantei create de Tribunalul Internațional al ONU pentru dreptul mării, ar trebui să ia o decizie nu mai devreme de 2019 și nu mai târziu de anul 2021, a declarat Elena Zerkali, adjunctul ministrului ucrainean de externe pentru Integrare Europeană, potrivit ”Adevarului european”.

Tribunalul a fost înfiintat în mod oficial în decembrie în 2016.

„Am finalizat toate procedurile necesare pentru a începe procesul. Faptul ca Rusia a fost de acord cu crearea curtii de arbitraj, că a participat la selectarea judecatorilor – toate acestea ne dau speranțe pentru o abordare mai serioasă a soluției din partea lor” – a spus Zerkali.

Oficialul a remarcat faptul că judecatorii nu vor lua decizii in materia jurisdictiei asupra Crimeei și nici cu privire la delimitarea frontierei.

„Tribunalul va lua în considerare plângerea Ucrainei privind împiedicarea de către Rusia de a utiliza propriile resurse naturale, incapacitatea de a proteja ecologia Mării Negre, interzicerea partiala a navigarii in strâmtoarea Kerci, încălcarea de catre Rusia a acordurilor internationale în cazul proiectului construirii podului de la Kerci  –  încălcarea echilibrului ecologic în Marea Neagră si ridicarea neautorizata de pe fundul marii a unor vestigii arheologice. Ne dorim o restituire a drepturilor, adică restabilirea dreptului de utilizare a zonei marine de coastă, care face parte din Ucraina, „- a explicat ea.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Loading...

Related Posts

2 Responses to Prima decizie a Tribunalului internațional privind Crimeea – așteptată în 2019-2021

  1. vlad tepes spune:

    Cred ca va astepta pana la calendele grecesti! Cel putin dpdv al rusilor, care de ceva vreme nu mai dau curs hotararilor tribunalelor Ocultei, si bine fac.

  2. bogdan spune:

    Oricum incet incet se afunda din ce in ce mai mult ! Toate deciziile din lumea civilizata vor penaliza godacii plecati la furat prin vecini ! Penalitatile vor fi asa de mari incat porcii vor trebui sa aleaga : ori repara ce au stricat conform dreptului international si platesc daune conexe ori platesc imens mai mult daca vor continua cu furturile ! Niste Neanderthalieni godacii astia !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top