PermiakovSoldatul rus care a ucis o familie de 7 persoane in Armenia, s-a dovedit a fi un bolnav oligofren. Cum a ajuns un „întârziat psihic” sa faca parte din contingentul strain al fortelor armate ruse din Armenia este o enigma. Dar întrebarea mai grava, la care vor trebui sa raspunda responsabilii din cadrul armatei ruse, este cum unui retardat mental, cu acte, i s-a inmanat o arma de foc (cu tot cu munitie).

Presa rusa scrie astazi ca procurorii militari deja au declansat urmărirea penală în cazul personalului militar de la centrul de incorporare, dar și al comandanților bazei militare ruse din Armenia, care i-au încredințat arma de foc.

Interesant este ca militarul in cauza, Valeri Permiakov, fusese deja diagnosticat oligofren (retardat mental). Prin urmare, el nu putea fi incorporat in armata si mai mult, sa i se incredinteze armă de foc, citeaza o sursa publicatia Gazety.Ru

Anchetatorii din start au fost socati de inutilitatea crimei, fapt care i-a condus la supozitia ca soldatul avea probleme psihice.

În primul rând, anchetatorii nu înțelegeau de ce a trebuit să omoare toata familia (a parcurs 3 camere pentru a-i impusca pe toti). De fapt, potrivit spuselor lui Permiakov, el avea nevoie de bani și haine civile. Și dacă doar indrepa teava armei spre civili, Permiakov ar fi primit orice. În plus, după crimă, el a abandonat la locul faptei uniforma și bocancii militari cu etichete cu numele sau, precum şi arma, inregistrata pe numele sergentului Permiakov , a declarat publicației sursă.

Înainte de a fi trimis la baza militară de la Gyumri din Armenia, Permiakov a fost intr-o unitate din orasul Chita, unde a mai avut o tentativa de fuga. Cu toate acestea, el a fost transferat în Armenia , a declarat publicației sursă.

Expertul militar Igor Korotchenko sustine probabilitatea ca o persoană bolnavă mintal sa ajunga in randul fortelor militare este egala cu zero.

Cu atat mai ciudata este prezenta lui Permiakov in armata.

Amintim ca, la mijlocul lunii ianuarie, în orasul Gyumri, sergentul armatei ruse Valeri Permiakov a evadat din unitatea militara  cu arma din dotare, a patruns într-o locuinta particulara pe timp de noapte unde a ucis o familie de 7 persoane, inlcusiv doi bebelusi, de 2 ani si respectiv 6 luni.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top