Procurorul special Robert Mueller a constituit un mare juriu la Washington în cadrul anchetei sale privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA, a dezvăluit joi Wall Street Journal, semn că ancheta ar putea duce la eventuale urmăriri penale, potrivit France Presse.

Ancheta procurorului Mueller, numit să asigure independența totală a investigațiilor care vizează de asemenea o posibilă complicitate între echipa de campanie a lui Donald Trump și Moscova, „intră într-o nouă fază”, a subliniat WSJ, care citează două surse anonime.

Marele juriu, format în „ultimele săptămâni”, este un fel de Cameră de deliberare compusă din cetățeni care, în secret, cu ușile închise, vor stabili dacă elementele prezentate de procuror pot duce la o inculpare.

De fapt, constituirea acestui mare juriu îi va permite lui Robert Mueller, fost director FBI, să obțină documente, precum și audieri sub jurământ.

„Nu constitui un mare juriu decât cel puțin atunci când ancheta a scos în evidență elemente suficiente care reflectă o încălcare a cel puțin unei dispoziții penale, dacă nu chiar a mai multora”, a comentat Bradley Moss, avocat specializat în probleme de securitate națională.

Potrivit acestuia, este vorba de o „escaladare semnificativă a procesului” judiciar în cazul presupusei ingerințe ruse.

Donald Trump a negat întotdeauna categoric orice fel de complicitate cu Rusia în cadrul campaniei prezidențiale din 2016 și a calificat întregul caz, care afectează președinția sa, drept o „vânătoare de vrăjitoare”.

Avocatul președintelui republican, Ty Cobb, a reacționat, explicând: „Casa Albă este în favoarea oricărui lucru care poate accelera încheierea” acestui dosar. El a adăugat că executivul „cooperează pe deplin” cu serviciile procurorului Mueller.

„Fostul director al , James Comey, a spus în trei rânduri că președintele nu este vizat de anchetă și nu avem niciun motiv să credem că aceasta s-a schimbat”, a declarat la rândul său purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

James Comey fusese destituit în luna mai de Donald Trump din cauza aceluiași dosar rusesc, a cărui investigare este în prezent supravegheată de Robert Mueller.

Acesta investighează în paralel și posibilele legături financiare între Donald Trump, asociații săi și Ruia, potrivit CNN.

Președintele american l-a avertizat în mod public pe procurorul special că aceasta ar putea constitui trecerea unei linii roșii, suscitând temerea unor observatori că el l-ar putea îndepărta pe Robert Mueller de la această anchetă tentaculară.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,25 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Procurorul Mueller constituie un mare juriu care va judeca „dosarul rusesc”

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Marius Vintila si Taranu Ion, doi rusnaci care pretindeti ca sunteti romani ca sa pacaliti pe vreun fraier.

  2. bogdan spune:

    Nasol moment si pt Godacia lui Putler si pt administratia Blondului !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top