După atacul chimic de la Salisbury asupra fostului colonel GRU Serghei Skripal, Departamentul de Stat al SUA intenționa să declare în mod oficial Rusia drept sponsor al terorismului, dar apoi a renunțat la această idee, susține site-ul ProPublica. În schimb, administrația Donald Trump a decis să continue să promoveze față de Rusia o politică de potențial parteneriat în lupta împotriva terorismului.

Imediat după incidentul de la Salisbury, Londra a anunțat că Skripal a fost otrăvit cu o substanta neuroparalitica dezvoltată în URSS. Potrivit Londrei, doar Kremlinul avea motivul, mijloacele și posibilitățile de efectuare a unui astfel de atac.

La scurt timp după tentativa de asasinare, secretarului de stat american Rex Tillerson a ordonat subordonaților sa pregăteasca o declarație in care sa acuze oficial Rusia ca este ”sponsor al terorismului”. Experții au început să adune probele, dar, două zile mai târziu, Tillerson a ordonat sistarea planului.

Potrivit unor surse, administrația a decis că, deoarece există multe probleme nerezolvate cu care Washingtonul ar trebui să colaboreze cu Rusia, o asemenea declarație va împiedica această activitate.

Potrivit oficialilor americani, reticența Departamentului de Stat de a renunța la a-și încheia socotelile cu Moscova nu indică neaparat simpatia administrației Trump fata de președintele rus Vladimir Putin. Mai degrabă, această abordare reflectă gradul de conștientizare de catre Washington a politicilor duplicitare și contradictorii ale Rusiei privind lupta împotriva terorismului.

Chiar și după ce Washingtonul a început să-și exprime îngrijorarea cu privire la amenințările de securitate în creștere din partea Rusiei, SUA au continuat să caute modalități de a coopera cu Rusia în lupta împotriva terorismulu. Potrivit unor surse, acesta este unul dintre puținele domenii în care cooperarea rămâne posibilă în perioada de agravare puternică a relațiilor dintre cele două țări.

Potrivit lui David McKean, fostul director al Direcției de Planificare Politică din Departamentului de Stat, terorismul este „un domeniu în care Statele Unite ar trebui să încerce să găsească limbaj comun cu Rusia, care poate juca fie un rol negativ, fie să nu joace un rol negativ, fie, uneori, să joace un rol pozitiv“.

Cu toate acestea, atitudinea față de aceasta problema la Washington a început să se schimbe odată cu creșterea amenințărilor din partea Rusiei. Pe masura cresterii dovezilor activităților subversive ale Moscovei în Statele Unite, cum ar fi amestecul în alegerile din Statele Unite, Europa și alte țări, oficialii americani si-au pus tot mai des întrebări cu privire la utilitatea și eficiența eforturilor în zona cooperarii în lupta împotriva terorismului.

Să ne amintim că, după otrăvirea lui Skripal, Statele Unite și-au exprimat solidaritatea cu Marea Britanie în evaluarea vinovăției Rusiei si, urmand exemplul Londrei, au expulzat zeci de diplomați ruși din țară. În plus, la începutul lunii aprilie, Ministerul de Finanțe al SUA a publicat o nouă listă de sancțiuni care include oficiali, oameni de afaceri și companii din Rusia.

Anunțul oficial privind declararea Rusiei drept sponsor al terorismului putea avea consecințe grave. În prezent, lista Departamentului de Stat cu sponsori ai terorismului include Coreea de Nord, Iran, Siria și Sudan. În conformitate cu legea americană, un stat este declarat terorist doar daca susține în mod repetat acte de terorism internațional.

Legislația SUA prevede un pachet complex de sancțiuni împotriva ”sponsorilor terorismului”, inclusiv  limitarea comerțului și a contactelor diplomatice.

Totodata, SUA acuza Rusia de duplicitate, iar semnele acestei politici duplicitare s-au inmultit de la mijlocul anilor 2000, atunci când, potrivit CIA, Rusia a oferit aliaților săi din Asia Centrală baza de date cu extremiști suspectați, care a inclus si numele unor spioni sub acoperire. SUA sustine ca aceasta tactica sovietica a fost reinviata de fostul ofiter KGB Vladimir Putin.

Între timp, dovezile participarii Rusiei în susținerea terorismului international sunt mai mult decat suficiente. O serie de dovezi țin de practica serviciilor speciale rusești de eliminare a dușmanilor Kremlinului din străinătate.

Astfel, în timp ce Statele Unite și Israelul lichideza suspecții de terorism, Rusia vânează si omoara pe dușmanii regimului.

Un alt argument pentru includerea în lista sponsorilor terorismului este si catastrofa Boeing-ului civil din Donbas în 2014, doborat cu o rachetă adusa si lansata de militari ai armatei ruse.

De asemenea, comandanții militari din SUA acuza Rusia ca livreaza pe ascuns arme si munitii pentru talibanii din Afganistan.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

8 Responses to ProPublica: După atacul de la Salisbury, SUA intenționau să declare Rusia ”sponsor al terorismului”

  1. Marian spune:

    N-au facut-o decamdata de frica,americanii stiu puterea ruseasca si nu doreste un razboi adevarat cu ivan.Este de ajuns sa citesti istoria si sa descoperi ca toți câți s-au dat la rusi „prafu’ s-a ales”,napoleon,hitler,imperiu khazar.Cand o sa faca pasul asta s.u.a inseamna ca isi pregatesc si coliva !

    • Clau spune:

      godace,
      Napoleon a fost singur impotriva unei aliante si cand s-a dus la voi mare parte din armata trebuia sa securizeze zone din Spania pana in est si chiar si asa a cucerit Moskova fara efort. Ca n-a avut resurse sa ramana acolo e din cauza ca nimeni nu se astepta sa gaseasca asa o saracie si prostie la voi… Iar la intoarcere a fost batut de iarna nu de rusi! (chiar si cand erau rupti si inghetati n-ati prea avut curajul sa va aratati copita…)
      Hitler a fost prietenul vostru cel mai bun pana s-a prins si el ca spurcati planeta. De Hitler ati scapat gratie ajutorului occidental ca altfel acum populati cativa copaci prin stepe sau poate erati curiozitati in cotetzele chinezilor. Dupa ww2 ati supravietuit ca ati primit o sansa… A fost ultima asa ca spor la sapat groapa, chinezii o sa puna capacul si noi ceilalti doar o sa va uitam!

      • Ionescu viorel spune:

        Tu vorbesti prostii !! Nu e grav ca vorbesti prosti !! Grav e ca nu realizezi ce enormitati idioate scoti pa’ gura !!

        • bogdan spune:

          Sunteti un partz ! Ce putere ? Vai mama voastra de inapoiati ! Pai voi nu aveti nici acum tehnica si tehnologia USA de acum 7-8 decenii ! Sunteti rupti in cur si nu va puteti caca de foame…grohaie la alta troaca…

          • Ionescu viorel spune:

            Tu daca te masturbezi cu idiotzeniile astea primitive de propaganda bolshevica stil anii 50′ ,si te simti bine ,e ok !! „Succesuri” la simtit …bine !!

  2. Ionescu viorel spune:

    Pai rusii ii cara si pe statia internationala pi serifii intergalactici ricani !! Ii declara „teroristi” stau pi pamant ca cacatu’ ,ca „teroristii” nu o sa-i mai duca !! E ca si cu ukropii hitleristi care nu renuntza la tratatul de prietenie cu „TZARA AGRESOARE” !! Ei ii declara „AGRESORI „pe rusi ,da’ nu renuntza la tratatul de prietenie ….tampitzii !!

    • Ionescu viorel spune:

      Si cine sunt astia di pi „site-ul ProPublica” ,tot neste moldoveni platiti de ricani sa minta ?? Sau tot tu …omul orchestra ,cu dezinformarea si manipularea ricana ??

      • Ionescu viorel spune:

        Si cu „TERORISMU” e traditie !! Care nu e colonie ricana ,sunt Terorisci !! Deja sunt caraghiosi psihopatii !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top