sandu-dodonÎn alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova urmeaza ca principalii doi candidati sa se intalneasca în turul doi. Noaptea trecuta a oferit clipe de suspans staffurilor celor doi candidati cu cele mai mari șanse – prorusul Igor Dodon și pro-europeana Maia Sandu.

Astfel, pana la miezul noptii, în cursul procesului de numarare a buletinelor de vot, Igor Dodon parea sa castige alegerile din primul tur. CEC l-a creditat cu peste 50% din voturile total exprimate. Pe parcurs însă, sprijinul fata de Dodon a scazut, în comparatie cu contracandidatul sau pro-european Maia Sandu, care a tot crescut.

Astfel, spre ora 1:00 dimineata, după numărarea a 99,3% din protocoale, Dodon a strans doar 48% din voturi, iar Maia Sandu – 38%.

Victoria lui Dodon complica serios relațiile Chișinăului cu Bruxelles, dar și cu vecinii sai – Ucraina si Romania.

Anterior, liderul cursei prezidențiale, Igor Dodon, a facut imprudența politica sa declare că Crimeea aparține Rusiei, fapt care a revoltat presa ucraineana.

Dodon și Sandu se vor întâlni în turul al doilea, care va avea loc peste două săptămâni, pe 13 noiembrie.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

11 Responses to Prorusul Igor Dodon a ratat la mustață funcția de președinte din primul tur

  1. Catun spune:

    Dacatoti moldovenii ar constientiza adevarul istoric cu privire la romani si rusi atunci Dodon ar fi luat in suturi.

    • Basarabia e Romania spune:

      Corect dar saracii sunt rusificati si manipulati………….

    • nada spune:

      Taci ba PUCLA de tradator de tara, tu vorbesti de istorie mai cacatule Pai tu esti coada de topor a celor care vor sa stearga Romania de pe harta si sa desfinteze poporul roman!
      In calitatea asta de BESTIE ORDINARA tu nu ai dreptul sa-ti deschiz gura decat pentru a primi scuipatii pe care-i meriti. ma bestie porcina ce esti!i

  2. Catun spune:

    Sper ca moldovenii sa se trezeasca si sa decida ceea ce este corect pentru ei, in pofida amestecului Rusiei in chestiunile interne din Moldova. Filat a furat bani pentru el, Dodon fura teritorii si populatii pentru rusi. Banii ii mai faci, teritoriile si populatia cu greu, mai ales cand e vorba de agresorii rusi.

    • Catun spune:

      Ca moldovean eu am decis, rusii trebuie sa plece la ei acasa si sa ne lase liberi sa ne decidem viitorul. Alogenii ca Dodon nu au nici trecut, nici prezent si nici viitor in Moldova.

      • Toni spune:

        Catun, e de nerecuperat distanta. Dodon plus Ciubasenko 54 %, cum echilibrezi, de unde iei voturi? Poate doar tinerii sa vina masiv la vot.
        Intrebarea e alta.
        Ce facem daca iese Maia, adica daca basarabenii vireaza vest? Cu ce vii tu in intampinare in afara de ploconeli la ambasada SUA? Unde e politica romaneasca ?

        • bogdan spune:

          Tonti ! OLR a pierdut aici ! Este ca in Romania ! Electoratul de stanga a iesit total la vot ! Asta e bazinul socialist cu totul ! Se stie ca electoratul de dreapta e mai comod mai educat mai civilizat si merge mai greu la vot-deci cei ce au stat acsa sunt aproape toti de dreapta nu de stanga ! 10 procesnte este nimic ! In turul 2 vor veni de data aceasta masiv si din cei ce au stat acasa pt ca vad ca pot face diferenta ! Adeptii porcilor din OLR raman aceiasi ca numar ! OLR poate sa-si ia adio de la Moldova ! Ramaneti doar voi in porcia voastra ! Chestii de statistica pe care neuronul tau nu le intelege iar programarea FSB nu ti-o pune in creier…

          • Catun spune:

            Exact. Prezenta masiva la vot in primele ore ale zilei spune ceva despre tipul de electorat. Cunoscatorii stiu.
            Mai mult de jumatate dintre moldoveni n-au votat. Bogdan i-a numit. Batalia va fi pentru fiecare vot. Trebuie incurajat mersul la vot si… cunoasterea istoriei. Putini moldoveni isi cunosc istoria reala.

        • Basarabia e Romania spune:

          Bai Toni , mergi la culcare ca poate iti este somn!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top