Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a declarat luni că în spatele protestelor din țara sa se află o putere străină, transmite agenția BelaPAN, preluată de DPA.
Potrivit președintelui aflat la putere de peste două decenii, o „coloană a cincea” finanțată și sprijinită din Occident încearcă destabilizarea Belarus, unde au avut loc demonstrații în ultimele săptămâni.
„Ne putem descurca. Nu e o problemă”, a susținut Lukașenko. El s-a arătat totuși mai preocupat de tulburările pe plan intern decât de desfășurarea de trupe NATO lângă frontieră.
Guvernul de la Minsk a permis inițial demonstrațiile, dar în ultimele zile poliția a intervenit. Peste 240 de protestatari au fost arestați luna aceasta. Principala lor nemulțumire este o nouă taxă care li se va percepe șomerilor.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Agenturili straini bata-le vina……ha ha ha ha!
Da…..da el e sfant si agenturili vor sa-l jos de unde s-a cocotzat pe viata!!! Numai bine face el si agenturile nu se stie ce au cu el!
Sa speram ca in scurt timp si Putler va avea de-a face cu „agenturile”(propriul popor care nu mai suporta dictatura criminala).
Cel putin Ceausescu avea oarecare dreptate. Turistii si infliltratii erau o realitate. Mai era certat si cu americanii si cu rusii.
Iar Iliescu a fost omul rusilor la toata treaba aceasta. Cautati despre corespondenta lui Gorbaciov si cititi cum il aprecia pe Ilici, omul lor.