nazarbaevPreședinele Kazahstanului Nursultan Nazarbaev a suspendat, joi, reforma agrară, decizie care a scos pe străzi sute de protestatari, scrie Reuters.

Agenția susține că activiștii intenționează să reia protestele sâmbătă, în cel mai mare oraș al țării și totodata centrul său financiar – Almatî. Ei nu sunt mulțumiți de asigurările eternului președinte al țării, în care populația se vede nevoita sa stranga cureaua din cauza scăderii veniturilor din petrol.

Proteste neanuntate au avut loc în ultimele două săptămâni îi în alte orașe mari, dar relativ puțin numeroase. Chiar și așa, astfel de acțiuni sunt rare în Kazahstan, unde presedintele Nursultan Nazarbaiev, în vârstă de 75 de ani, deține frâiele puterii înca din anii sovietici.

„Cetatenii din Kazahstan nu doresc să repete evenimentele ucrainene în Kazahstan, o știu”, – a declarat Nazarbaev, al cărui discurs de la întâlnirea cu guvernul a fost transmis seara târziu pe postul televiziunii de stat.

„Să audă toata lumea .. vom lua măsurile cele mai severe, sa știe și nu spuna că nu i-am avertizat” – a spus Nazarbaiev.

Anterior, presedintele kazah a citat exemplul Ucrainei, avertizand ca acelasi ”scenariu” se poate întâmpla în țară atunci când nu există „unitate.”

Demonstrațiile spontane iscate de anularea reformei agrare în Kazahstan sunt cele mai puternice din 2011, când în urma ciocnirilor cu poliția au fost ucisi 16 protestatari în zona petroliera Janaozen.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top