PutinLa o întâlnire cu reprezentanții partidului „Rusia Unită”, presedintele rus a acceptat modificari la pachetul de legi ”Iarovaia”, extrem de nepopular, care prevede cresterea metodelor de combatere a terorismului. Vladimir Putin a făcut concesii, fapt care, potrivit Stratfor, nu prea îi stă în fire.

Președintele rus a făcut un pas înapoi și și-a retras sprijinul necondiționat față de legile ”anti-terorism”, extrem de nepopulare, cunoscute sub numele de „Pachetul Iarovaia”, dupa numele initiatorului Irina Iarovaia.

Potrivit agenției de analiză Stratfor, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții fracțiunii „Rusia Unită” din Camera inferioară a Parlamentului rus, Vladimir Putin a declarat că aceste legi pot fi ”ajustate”, astfel încât ”să nu pună economia în dificultate”. Potrivit analiștilor Stratfor, Putin a făcut această concesie, într-un moment în care controlul său asupra guvernului, în mod tradițional ascultător, este tot mai slab, iar țara a intrat în ciclul electoral de doi ani, care începe pe 18 septembrie, odata cu alegerile parlamentare, și va fi finalizat în martie 2018, la alegerile prezidențiale din Rusia.

„Pachetul Iarovaia” extinde foarte mult definiția terorismului și oferă puteri enorme autorităților pentru urmărirea potentialei activități teroriste. Aceste legi definesc terorism orice nesupunere fata de autoritati, inclusiv discutiile în rețelele sociale. „Pachetul Iarovaia” a fost întâmpinat cu critici din partea politicienilor, activiștilor și operatorii de servicii de telecomunicații, care sunt obligati prin lege să stocheze toate datele utilizatorilor timp de 3 ani, astfel încât autoritățile sa poata avea oricand acces la ele. Cu toate acestea, Vladimir Putin a semnat Legea pe 7 iulie.

Stratfor reamintește că alegerile din 2011-2012 au provocat proteste masive care au fortat Kremlinul să meargă la o serie de concesii. Este un semnal că Putin nu mai este atât de sigur de poziția sa ca în anii precedenți. De aceea, spun analistii, Putin joaca acum cartea „politicianului flexibil”.

Cu toate acestea, fisurile în regimul lui Putin sunt mai mult decât vizibile. Potrivit sondajului „Levada-Center”, ratingul lui Putin a scazut cu 10 puncte fata de începutul anului, dar se mentine la 80%. În schimb, rating-ul partidului său – „Rusia Unită” – a scăzut mai dramatic – de la 60% la 31%. Acum nu este clar daca ”Rusia Unita” va reusi sa obtina majoritatea in Parlament, fara sa masluiasca aceste alegeri, scrie Stratfor.

O lupta se desfasoara și în interiorul Kremlinului, spun analiștii, și că temerea de revolta în rândurile elitei conducătoare l-a fortat pe Putin sa-si creeze „propria  armată” (Garda Nationala), subordonata numai lui.

Concesia lui Putin fata de „Pachetul Iarovaia” este, probabil, o încercare de a preveni rezistența, un alt simptom al unei probleme destul de mare pentru liderul rus, avertizează Stratfor.

„Timp de mulți ani, Putin s-a bucurat de sprijinul necondiționat al poporului, guvernului și cercului său interior. Cu acest sprijin el putea conduce țara, fără să se gândeasca la popularitatea politicilor sale. Acum, presedintele, care se afla la putere de o lungă perioadă de timp, trece printr-o perioadă de incertitudine, care face ca procesul de luare a deciziilor în Rusia sa devina haotic”, – conchide Stratfor.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

5 Responses to Putin a făcut un pas înapoi pentru liniștea Kremlinului

  1. bogdan spune:

    In casa lui putler si in jurul ei a inceput sa puta a mort ! nasol moment ! clipa platii pt toate crimele se apropie…

  2. Clau spune:

    🙂 noi nu am uitat „metodologia” comunisto-bolsevica:
    – se anunta ca se scumpeste benzina de la 2 la 5lei
    – lumea incepe sa susoteasca/ sa se enerveze… (la mai multe „reactii” nu prea se putea in acele vremuri ca erai trimis la „reeducare”)
    – se da vestea mareatza ca benzina s-a scumpit doar la 3.50, si ca „tovarasul al dintai din stat” a tras la raspundere pe nemernicii care au vrut sa creasca pretul la 5 lei…
    – toata lumea e extrem de fericita ca e doar 3.50 si ce rau era daca ajungea la 5 lei…

    Cam asa si in rusnacia, incepand de la lipsa drepturilor si libertatilor elementare…de ex lipsa dreptului la opinie si a libertatii exprimarii opiniilor (esti saltat imediat de pe strada si pentru un tricou inscriptionat „gresit”) pana la metodele de opresiune si de impunere a legilor strambe care limiteaza si mai mult libertatile individuale. Rusnacia e in continuare in perioada bolsevica cu un tzel declarat de a merge si mai mult inapoi dpdv al civilizatiei pana la perioada neagra a despotilor „ne-iluminati”.

    • Zorg spune:

      Să știi că metode similare se aplică peste tot în lume (nu știu dacă metoda este inventată de ruși neapărat). Așa a procedat și Băsescu cu TVA-ul. Ridică ștacheta. Lumea nemulțumită. În final lasă de la el. De fapt targetul era acel compromis (compromis doar în ochii populației). Metoda asta are o aplicabilitate multiplă. Individul poate fi inteligent, dar masele sunt întotdeauna idioate

  3. Catun spune:

    Vine o zi, vine o zi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top