Maria FaasenCele două fiice ale presedintelui rus, Vladimir Putin, lucrează în cercetare și desfasoara „alte activitățile utile”, a declarat Putin într-un interviu cu Bloomberg, un fragment al caruia fiind postat pe site-ul Kremlinului.

La întrebarea daca Putin și-ar dori ca fiicele sale sa se implice în politică, el a spus:”Eu nu mă simt îndreptățit să doresc ceva în locul lor”.

„Sunt tinere, dar totusi adulte și trebuie singure sa decida propriul viitor. În general, din câte înțeleg, ele deja au ales, sunt angajate în cercetare și alte activități  destul de nobile și utile oamenilor” – a adăugat el.

În luna februarie, The New Times din Rusia a publicat detalii cu privire la fiica cea mare a președintelui Vladimir Putin – Maria Faasen, despre care nu se stia aproape nimic.

Potrivit publicatiei, Maria Faasen trăiește la Moscova, pe bulevardul Novinski, lângă Ambasada SUA, într-o clădirea cu șapte etaje.

Potrivit locatarilor, în cladire a fost introdus un control strict al accesului după apariția unei tinere blonde. Ea se deplaseaza într-un jeep cu girofar și este permanent înconjurată de gărzi de corp.Faasen

Datele blondei coincid cu cele ale fiicei mai mari a președintelui rus – Maria.

Garzile de corp se adreseaza cu respect blondei, spunandu-i –  „Maria Vladimirovna”. De asemenea, se spune că numele misterioasei blonde este Voronțova, si ca ea a studiat la MGU (Universitatea de Stat din Moscova).

Potrivit unor surse, înainte de a deveni Voronțova, Maria a folosit alte patru nume.

Pe site-ul oficial al Universității de Stat din Moscova se spune ca, intre 2006-2011, la Facultatea de Medicina, a existat o studenta – Maria V. Vorontova. Foștii ei colegi au postat zeci de fotografii pe Internet realizate în clasă și la petreceri studentesti.

Maria are în prezent viața unei doamne foarte bogate: calatoreste mult, inclusiv cu  iahturi de lux și angajeza profesori straini.

De exemplu, pe iahtul de lux Aria, în compania prietenelor, Mașa a realizat o croazieră mediteraneană cu opriri în Monte Carlo, Italia, Franța și Spania. Pretul croazierei a fost de 35-45 mii € (€ 8170 – pe zi).

faasen3Mass-media au scris deja că cea mai mare fiica a președintelui este căsătorita cu omul de afaceri olandez Jorrit Joost Faassen. Acesta este angajat la „Gazprom” începand cu 2007 în funcția de director pe ”Business Development”.

Ultimul dintre locurile de muncă cunoscute al lui Faasen a fost – „MEF Audit” – vicepreședinte al consiliului de administrație.

În urmă cu aproximativ șase luni, numele lui Faassen a dispărut de pe site-ul „MEF Audit”. Cam în aceeași perioadă, vecinii Mariei din apropierea Ambasadei Americii nu au mai vazut-o pe vecina blonda. Judecând dupa filmuletele postate pe rețea, i-a dat naștere unei fiice și s-a înscris la un doctorat în științele medicale.

Despre a doua fiica a lui Putin, Ekaterina Tihonova, se știe că ea conduce un Fond al MGU (Universitatea de Stat din Moscova) care are un buget anual de 281 de milioane de ruble (4,27 milioane dolari).

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Loading...

Related Posts

4 Responses to Putin a povestit cu ce se ocupă fiicele sale

  1. bogdan spune:

    Oricum intr-un an le cade tatucul -tarul pitic si nu as vrea sa fiu in pielea(curul) lor ! Urmatoarea lor meserie-refugiate de lux in Vest sau Prostituate de lux in OLR…pe mana urmatorilor oligarhi…

  2. bogdan spune:

    piticul atomic e atat de „barbat” ca nu e in stare sa aiba progenituri de sex masculin ! cine a facut ceva scoala stie ca in astfel de cazuri „vina” este a tatalui nu a mamei…toarna fete ca altceva nu poate !

  3. yehudy spune:

    sa ne spuna putin cum s-a imbogatit ginerele lui, kiril samalov, imediat dupa nunta 🙂
    probabil din”actiuni umanitare” 🙂

  4. rsumy spune:

    Putorile sunt „cercetătoare”!?!
    Ha, ha, ha…

    Vechea poveste bolșevică, când nu faci nimica și arzi gazu’ de pomană: ‘cercetarea’.
    🙂 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top