Președintele rus, Vladimir Putin, a decis vineri extinderea până la sfârșitul anului 2018 a embargoului alimentar impus împotriva UE, după ce aceasta din urmă a prelungit cu șase luni sancțiunile economice împotriva Rusiei, transmite agenția Reuters.

Premierul rus, Dmitri Medevedev, anunțase de joi că este luată în calcul o extindere a „contra-sancțiunilor” împotriva UE, iar vineri a fost publicat decretul în acest sens semnat de Putin.

În 2014, în urma sancțiunilor adoptate de UE după ce Rusia a anexat Crimeea, Moscova a anunțat că interzice importurile de produse agroalimentare din țările care aplică aceste sancțiuni.

Deși oficial guvernul rus susține ca această măsură stimuleaza dezvoltarea agriculturii rusești, pe canale propagandistice, diplomatice si de informații incearca sa convinga Occidentul sa anuleze unilateral sanctiunile, mai ales cele care afecteaza sectoarele economice cheie ale Rusiei – energia, materiile prime si sistemul bancar.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

5 Responses to Putin a prelungit embargoul alimentar împotriva UE

  1. Lucia spune:

    Rusii au tradus toate cartile de bucate de la prietenii lor nord-coreeni. Friptura din umbra de salcam, supa ecologica de iarba verde si salata din radacini de gard. Cafea din scoarta macinata bine si prajituri din amintiri.

  2. Carstea spune:

    Asa ca, adio votca si mahorca ruseasca!

  3. bogdan spune:

    Ha ha ha ! Nu avem nevoie de Emmentaler , Fontal sau Sweitzer ca-s caca ! Noi avem cea mai buna branza din lume cu calcar , creta si aracet ! Nici nu stiti voi fascistilor care-i gustul adevarat al Cascavalului…Iar laptele adevarat nu stie sa-l faca vaca ci zeama de papadie inflorita ! Europeni prosti si fascisti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top