Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat marţi susţinerea pentru planul guvernului rus de a majora vârsta de pensionare, pentru prima dată după 80 de ani, informează dpa.

Măsura este necesară pentru ca sistemul de pensii „să fie financiar stabil în deceniile ce vor urma”, a declarat Putin în timpul vizitei întreprinse în oraşul Omsk din Siberia, potrivit agenţiei TASS.

Parlamentul rus a aprobat provizoriu majorarea vârstei de pensionare de la 55 la 63 de ani pentru femei şi de la 60 la 65 de ani pentru bărbaţi.

Propunerea a provocat numeroase proteste, mai ales în rândul bărbaţilor, în condiţiile în care 43% dintre bărbaţii din Rusia s-ar putea nici să nu ajungă la vârsta de 65 de ani, potrivit datelor pe ultimii doi ani ale Băncii Mondiale. Potrivit datelor din 2016 ale Băncii Mondiale, speranţa medie de viaţă în Rusia este de 77 de ani pentru femei şi de 66 de ani pentru bărbaţi.

Manifestaţii sunt aşteptate să aibă loc în numeroase oraşe din Rusia la 9 septembrie, la apelul opoziţiei şi principalului opozant faţă de Kremlin, Aleksei Navalnîi, împotriva extrem de impopularului proiect de reformare a sistemului de pensii. Opozantul a criticat dur proiectul de reformă ce ar urma să majoreze vârsta de pensionare.

O opoziţie neobişnuită la o măsură susţinută de preşedintele Vladimir Putin a fost exprimată de asemenea printr-o petiţie online în care se cerea anularea reformei, petiţie ce a strâns 2,9 milioane de semnături.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Putin a spus că susţine planul guvernului rus de a majora vârsta de pensionare

  1. rsumy spune:

    Brava!
    Idiotul își bate singur cuie în talpă…
    🙂

  2. bogdan spune:

    grohaie si el in f de moment si locul unde se afla…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top