Pe fondul acuzațiilor tot mai grave ale Occidentului privind amestecul Rusiei – inclusiv prin serviciile sale secrete – în alegerile din mai multe tari din lumea democrata, președintele rus, Vladimir Putin, a denunțat miercuri tentativele „de a influența” viața politică și socială din Rusia, orchestrate în opinia sa de unele servicii de informații străine, scrie AFP.

„Este evident că intensificarea activității serviciilor secrete străine este îndreptată împotriva Rusiei și vecinilor noștri”, a declarat Vladimir Putin cu prilejul unui discurs ținut în fața unor membri ai serviciilor ruse de informații externe, potrivit Kremlinului.

Pentru președintele rus, serviciile secrete străine încearcă „să influențeze procesul politicii interne și sociale din țara noastră”.

În 2015, Vladimir Putin a semnat o lege care a înfiinșat o lista neagra a organizațiilor străine active în Rusia, declarate ca „indezirabile” pentru că doresc să influențeze viața politică și societatea rusă.

O altă lege votată în 2012 obligă ONG-urile care beneficiază de finanțare externă și au o „activitate politică” să se înregistreze ca „agent străin”, o copie dusa in extremis a unei legi similare din SUA.

La jumătatea lunii iunie, liderul de la Kremlin a acuzat compania britanică BBC că face „propagandă” în favoarea opozantului rus Alexei Navalnîi.

Ofiterii GRU – Alexandr Alexandrov si Evgheni Erofeev – capturati in estul Ucrainei, oferiti la schimb de Kiev pentru Nadia Savcenko

Pentru Vladimir Putin, Rusia se confruntă, de asemenea, cu „tentative de a frâna dezvoltarea sa, de a impune confruntarea, de a destabiliza regiunile care se află în vecinătatea granițelor noastre”, desi, spre exemplu in regiunea Donbas, unde din 2014 Rusia intretine in razboi secesionist, nu a fost prins pana acum niciun agent CIA sau MI6, in schimb sunt zeci de cazuri de spioni GRU si FSB capturati de armata ucraineana.

Serviciile secrete străine nu ezită „să susțină” și „să utilizeze ca armă grupări teroriste și extremiste” împotriva Rusiei, a mai afirmat liderul de la Kremlin, fără să ofere dovezi.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to Putin „citează” din Ceaușescu: „Agenturili străine vor să destabilizeze țara”

  1. bogdan spune:

    Godacii OLr – cea mai inapoiata asa zisa tara din Lume ! Rusinea Umanitatii !

    • Ucraina fascista ocupa pamant romanesc spune:

      Ma prostule, ti s-a blocat singurul neuron din capatana ca vad ca repeti acelasi lucru ca unu care la care-i lipseste tzigla de pe acoperis!

  2. Basarabia e Romania spune:

    Curand si cei carora le vinde castraveti, uitand ca ei sunt gradinari, nu-l vor mai asculta si atunci va incepe circul…….
    sunt cam 100 de ani de la ultimul circ oferit de Kremlin.
    Problema este ca acest circ sa ramana la ei in zona si „sa nu se apropie de granitele noastre ca reprezinta o amenintare”(avem si noi dreptul sa ne simtim amenintati).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top