Nimeni nu poate spune cu certitudine care sunt cauzele schimbării climatice, a afirmat joi preşedintele rus Vladimir Putin, punând sub semnul întrebării consensul ştiinţific cvasi-unanim privind responsabilitatea umană, relatează AFP.

„Nimeni nu cunoaşte cauzele schimbării climatice mondiale. Ştim că Terra a trecut prin perioade de încălzire şi de răcire, iar acest lucru poate depinde de procesele din Univers”, a afirmat el în conferinţa sa de presă anuală tradiţională, transmisă în direct de televiziuni.

„O mică schimbare a unghiului de rotaţie a Terrei în jurul Soarelui poate conduce – şi a făcut-o deja în trecut – la schimbări serioase, colosale, ale climei planetei, cu consecinţe dramatice”, a declarat preşedintele rus.

El a spus că „evaluarea influenţei pe care o poate avea omenirea contemporană” asupra climei este „foarte greu de realizat, poate chiar imposibil”.

Liderul rus a reafirmat totuşi angajamentul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în ţara sa şi de respectare a Acordului de la Paris privind clima.

„A nu face nimic nu reprezintă o soluţie, iar asupra acestui punct sunt de acord cu colegii mei (şefi de stat). Trebuie să depunem toate eforturile pentru ca schimbările climatice să nu fie atât de dramatice”, a mai declarat el.

Putin a atras atenţia de asemenea că Rusia se încălzeşte într-un ritm de două ori mai rapid decât media globală, potrivit DPA.

„Este un proces foarte grav pentru noi (…) Oraşe întregi sunt construite pe permafrost, aşa că imaginaţi-vă consecinţele” în cazul unei topiri masive, a adăugat el.

Această încălzire a dus la înmulţirea incendiilor de vegetaţie şi a inundaţiilor, printre alte consecinţe, a arătat el, subliniind că Rusia ar trebui să adopte măsuri de prevenţie.

Ministerul Mediului din Rusia a oferit o evaluare similară într-un raport în urmă cu trei luni, spunând că ultimii patru ani au fost cei mai călduroşi de când sunt înregistrate temperaturile la nivel global.

Creşterea concentraţiilor de gaze cu efect de seră este unul dintre factorii cheie care duc la schimbări climatice, menţiona raportul.

Nu este pentru prima dată când preşedintele rus face afirmaţii care lasă de înţeles că activitatea umană nu este principala cauză a schimbărilor climatice.

Lider al unui stat mare producător de hidrocarburi, el s-a exprimat în noiembrie împotriva apelurilor, în special din Europa, de a se renunţa la energiile fosile.

„Apărând astfel de propuneri, mi se pare că omenirea se poate întoarce să trăiască în peşteri, pentru că astfel nu ar consuma nimic”, a spus Putin.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

5 Responses to Putin crede că încălzirea globală se datorează ”proceselor din Univers”

  1. bogdan i spune:

    Universul prostiei din capul lui de godak inapoiat…

    • Petru spune:

      Satanizatule! Norii MERG DUPA PLANUL LUI Dumnezeu.( Iov 37-12 ) Dar tu nu poti intelege.

      • Clau spune:

        idiotule, Dumnezeu a creat legile fizicii, spatiul si timpul… nu are plan „dedicat” norilor, nu e controlor de trafic! Asta e si motivul pt care existi tu si natia ta cretinoid-idiot salbatica de rusnaci, doar sunteti parte al unui sistem mare care permite diversitatea, altfel ati fi fost de mult extirpati din univers!

      • bogdan spune:

        Pai nu prea avem ce intelege acolo unde nu-i nimik de inteles !
        Voi godacii sunteti o specie prea inapoiata pt secolul in care vietuiti ! Si desigur bate rau vantul prin cutia voastra craniana… 🙂

Lasă un răspuns la Clau Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top