Preşedintele Vladimir Putin a dezvăluit că omologul său sirian, Bashar al-Assad, este pregătit să organizeze alegeri parlamentare anticipate şi să permită opoziţiei să împartă puterea cu el, relatează DPA în pagina electronic și preluat de Mediafax.
„Aceasta este o problemă de dezvoltare internă a Siriei. Noi nu impunem nimic, dar suntem pregătiţi să promovăm acest dialog sirian intern,” a declarat Putin.
„În mare, se aşteaptă ca o unificare a forţelor care luptă împotriva terorismului să aibă loc în paralel cu un fel de proces politic în Siria”, a mai spus el.
Rusia este unul dintre aliaţii apropiaţi ai Guvernului sirian încă din perioada sovietică şi s-a opus cu îndârjire îndemnurilor comunităţii internaţionale de îndepărtare a lui al-Assad de la putere, într-un efort de a aduce pacea în ţară.
Putin nu a exclus în mod expres mobilizarea unor trupe ruseşti în război, dar a anunţat că această problemă nu se află încă pe agendă. El a apreciat că este prematur să se vorbească despre trimiterea de trupe ruseşti în lupta împotriva grupării Statul Islamic.
Kremlinul a dezminţit anterior o informaţie din presa israeliană, potrivit căreia Rusia intenţionează să trimită avioane de război în Siria, pentru a lupta împotriva SI.
Conflictul din Siria, care a început în 2011, s-a soldat cu cel puţin 250.000 de morţi, potrivit ONU. Peste jumătate din populaţia ţării de dinainte de război – de 22,4 miliane de oameni – a fost nevoită să se strămute în ţară sau să o părăsească.
Putin le-a spus jurnaliştilor că refugiaţii sirieni fug în primul rând de gruparea teroristă Statul Islamic, care a cucerit, în ultimul an porţiuni vaste din Siria, devastată de război, şi Irak.
„Oamenii fug nu de regimul lui bashar al-Assad, ci de Statul Islamic, care a cucerit teritorii semnificative în Siria şi Irak. Dar noi înţelegem că sunt necesare schimbări politice. Cooperăm cu partenerii noştri din Siria”, a precizat Putin.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.