Olga Litvinenko, fiica lui Vladimir Litvinenko, fostul conducător științific al tezei de doctorat sustinute de actualul președinte al Rusiei, Vladimir Putin, susține că tatăl sau a fost cel care a scris in intregime lucrarea care i-a conferit sefului statului rus titlul de candidat in stiinte economice (echiv. doctoratului in Rusia).

Putin ar obținut doctoratul în economie în 1997. Conducătorul său științific, Vladimir Litvinenko, era la acea vreme rectorul Universității Miniere din Sankt Petersburg.

Într-un interviu acordat postului Radio Liberty, fiica lui Litvinenko – care se judeca in prezent cu tatăl sau, acuzat ca i-a răpit fiica – a declarat că tatăl ei a scris în intregime lucrarea științifică pentru președinte. El a făcut acest lucru ca plată pentru postul de rector al Universitatii, pe care l-a obtinut cu sprijinul lui Putin (care la acea vreme era viceprimar la St Petersburg).

Lucrarea științifică a lui Putin trata tema mineralelor din regiunea Leningrad.

Cu câțiva ani în urmă, cercetatorii au descoperit ca lucrarea sa este un plagiat, însă Universitatea a refuzat să comenteze această informație, spunand ca teza este „top secret”.

Vladimir Litvinenko a condus de două ori sediul preelectoral al lui Putin și se considera prieten al președintelui rus.

Kremlinul a comentat sec informațiile Radio Liberty despre faptul că teza președintelui rus Vladimir Putin ar putea să nu fi fost scrisă de el.

„Nu este adevărat”, a declarat reporterilor secretarul de presă al șefului statului, Dmitri Peskov.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

6 Responses to Putin – dottore. Șeful statului rus acuzat că nu și-a scris teza de doctorat

  1. Basarabia e Romania spune:

    Pentru Ventilatorul stricat……e vorba de Vladimir si nu de Alexander Litvinenko!!!

    https://en.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Litvinenko

    PANIMAESH?

  2. bogdan spune:

    Ce mai dar si Porkul ala e Doctor ? Ar fi primul Pork cu Doctorat…

    • bogdan spune:

      Tema tratata : mineralele extrase din zeama de pufoaica Leningradeana…si influenta lor asupra mujicului betiv de rand !

  3. unu spune:

    Astăzi trolii ruși sunt triști: se implinesc 65 de ani de când a murit idolul lor Iosif Vissarionovici Djugaşvili (Stalin, cel mai mare ucicaș al propriului popor ).Criminal căruia Putin ii calcă pe urme

  4. ht spune:

    de parca militianul ala de-i zic rustacii presedinte stie sa scrie, ?!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top