Putin iar ameninţă cu bomba atomică

10:41 am, 16 octombrie 2014 • de 2 Comentarii

PutinÎncercările Occidentului de a exercita presiuni asupra Rusiei în legătură cu criza din Donbas nu vor ajuta la rezolvarea situației din Ucraina, a declarat președintele rus Vladimir Putin, potrivit BBC.

Partenerii noștri trebuie să fie conștienți de faptul că încercările de a pune presiune pe Rusia prin măsuri restrictive unilaterale, nelegitime, nu duc la dialog și doar complica dialogul. Sperăm partenerii noștri sunt conștienți ca este o nebunie sa încerci să șantajezi Rusia, sa-si aminteasca ce inseamna discordia între puterile nucleare pentru stabilitatea lumii”, a spus Putin.

După ce a pocnit ameninţător cu biciul, Putin scoate un cub de zahar din buzunar, pe care nu uita sa presoare putina sare.

„Pentru pacea în Ucraina este nevoie de dialog cu toate forțele politice și regiunile care sa discute despre noua ordine constituțională a țării”, adauga Putin, sugerand astfel nevoia rescrierii Constitutiei Ucrainei in favoarea regiunilor separatiste (altfel de ce ar mai fi nevoie de „noua ordine constitutionala”).

În interviu el a dat replica si discursului lui Barack Obama la Adunarea Generală a ONU din 24 septembrie, în care președintele SUA a condamnat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, spunând că Rusia funcționează pe principiul puternicul are dreptate.”

Președintele Obama de la tribuna Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite a inclus agresiunea Rusiei în Europa” in lista celor trei riscuri majore pentru omenire, împreună cu Ebola și grupul terorist Statul IslamicÎmpreună cu sanctiunile impuse, această abordare nu poate fi altfel descrisa decat ca fiind ostila„- a mai spus Putin.

Amintim ca în luna martie, după anexarea Crimeei, Moscova a inceput sa destabilizeze situația din Donbas. În prima faza Rusia a livrat arme grele pentru teroriști din Lugansk și Donețk, dar în luna august a intervenit deschis cu trupe regulate, insistand pe canale diplomatice ca nu are nicio legatura cu conflictul din Donbas.

Potrivit ONU, de la jumătatea lunii aprilie și pana pe 6 octombrie în estul Ucrainei au fost omorâti cel puțin 3.660 de oameni, aproximativ 9.000 au fost răniti. Potrivit cifrelor oficiale, aproape 400.000 de oameni au fost forțați să-și părăsească locuințele.

În legătură cu situația din Ucraina, UE, SUA, Canada și Australia au introdus în martie și septembrie sancțiuni economice împotriva unui număr de oameni de afaceri ruși, politicieni și companii din sectorul apararii, energiei si bancar. Ca răspuns, Rusia a impus un embargo asupra furnizării unor produse alimentare, sanctiuni care, potrivit expertilor, au lovit mai tare in Rusia decat in companiile occidentale.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Putin iar ameninţă cu bomba atomică

  1. Romania spune:

    pe* carti

  2. Romania spune:

    Cristian Bale , pune mana carti si citeste putina istorie. Sa-ti mai reamintesc ca rusii ne-au invadat teritoriul romanesc de cel putin 12 ori? Adica tu ne spui ca iarba-i rosie si rusnacii is de buna credinta ha? Si eu sunt roman din TRansilvania si aberezi la greu cu privire la minoritarii maghiari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top