La trei luni de la inaugurarea lui Donald Trump președinte al SUA, Vladimir Putin a trimis un diplomat la Departamentul de Stat al SUA cu propuneri pentru o normalizare a relațiilor dintre cele două țări, scrie Buzzfeed, care citeaza un document oficial.

„Propunerea Rusiei demonstra un plan ambițios al Moscovei care prevedea să fie uitat tot răul din trecut, și grabirea apropierii dintre țări”, – noteaza publicatia.

În prezentare se propunea reluarea legaturilor diplomatice, militare și guvernamentale, rupte între două țări dupa intervenția militara a Rusiei în Ucraina și Siria.

Partea rusa sugera organizarea unei intalniri a trimisului special prezidential în domeniul cyber-security Andrei Krutskih, cu omologul sau american pentru discutarea informațiilor specifice.

Apoi, erau propuse „reuniuni speciale bilaterale” în probleme vizând Afganistanul, programul nuclear iranian, situația din Ucraina și eforturile de denuclearizare a peninsulei Coreea.

De asemenea, pana la intalnirea celor doi sefi de stat, propusa pentru luna mai, urmau sa aiba loc intrevederi intre sefii serviciilor secrete si ai armatei din SUA cu „colegii” din Rusia.

„Aceasta propunere a Rusiei ignora tot ce a dus la inrautatirea relatiilor dintre Rusia si SUA. Acolo (in Rusia – n.r.) se pretinde ca nu a existat niciodata vreun amestec rusesc in alegerile din Statele Unite ale Americii și criza din Ucraina”, – spune Angela Stest, fostul ofiter de informatii în mandatul presedintelui George Bush.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

6 Responses to Putin îi propunea lui Trump să uite tot ce a fost în trecut, inclusiv agresiunea rusă în Ucraina

  1. ANTIPUTIN spune:

    Putin calaul striveste Basarabia
    Ne tine sub calcai cu coruptia si sabia
    Tarul e o fiara de multi blestemata
    Ranjeste hidos, da draceste din coada
    Iute, coada II va fi retezata

  2. unul spune:

    Bai AYDAR , se vede treaba ca nu ai prea multi neuroni , cine vrea pace , Putin ?
    El care si-a trimis trupele in tarile vecine si le-a luat din teritorii , despre ce vorbim ?
    Ar trebui sa fie prosti toti si SUA si UE sa treaca cu vederea toate astea.

  3. Aydar spune:

    Asta e ceva dint trecut fara nici o actualitate !! Ce nu inteleg eu ar fi de ce e umilitor si rusinos cand un stat vrea pace si nu razboi ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top