Preşedintele rus Vladimir Putin îl va primi miercuri, la Moscova, pe consilierul american pentru securitate naţională al liderului american Donald Trump, John Bolton, în vizită în Rusia pentru a pregăti o posibilă întrevedere între cei doi preşedinţi, a anunţat Kremlinul, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

„Preşedintele îl va primi pe Bolton la Kremlin”, a anunţat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.

Discuţiile celor doi lideri se vor axa pe „principalele probleme internaţionale”, precum şi pe „starea tristă a relaţiilor bilaterale”, a precizat el.

John Bolton va avea de asemenea întrevederi cu responsabili ai Consiliului de Securitate al Rusiei şi cu Iuri Uşakov, consilierul pentru afaceri externe al lui Vladimir Putin, potrivit aceleiaşi surse de informaţie.

La rândul său, Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a anunţat că John Bolton va fi primit miercuri de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

O conferinţă a lui Bolton este prevăzută pentru orele 16:30 GMT, pentru a face un bilanţ al vizitei sale în Rusia.

Potrivit Casei Albe, Bolton este la Moscova pentru a evoca o posibilă întrevedere între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus. Cea mai recentă întrevedere între Trump şi Putin datează din noiembrie 2017 şi a avut loc în Vietnam.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Putin îl primește miercuri pe consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump

  1. ANTIPUTIN spune:

    Bolton e in ton
    Cu al sau patron
    Doreste total
    Un acord global
    Intre Chelul hot
    Si tarul cu mot
    Lumea s’o imparta
    Razboiul ce’asteapta:
    Pacea lor nedreapta !
    Europa’i apta
    De o altă fapta
    Sa’l faca pe Chel
    Si pe Putinel
    Sa planga nitel
    Ruinand al lor tel !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top