rachete rusesti

Rusia ar putea livra din nou sisteme de rachetă de tip S-300 Iranului în cazul în care ONU va ridica embargoul privind armamentul impus Republicii Islamice, a declarat un expert rus în domeniul apărării, citat de agenţia iraniană FARS. Iranul şi marile puteri au ajuns la o înţelegere privind semnarea unui acord privind programul nuclear, negocierile urmând să continue până în iunie.

Conform acordului de principiu, Iranul a acceptat să suspende cu 66% actualele capacităţi de purificare a uraniului, iar activităţile nucleare iraniene ar urma să fie monitorizate timp de zece ani. În schimb, Teheranul aşteaptă ridicarea sancţiunilor impuse de Statele Unite, Uniunea Europeană şi Consiliul de Securitate al ONU, a relatat Mediafax. “Sancţiunile impuse Iranului trebuie ridicate, inclusiv embargoul privind armele”, a declarat Igor Korotcenko, directorul Centrului de Analiză a Comerţului Internaţional cu Armament, un centru de reflecţie cu sediul la Moscova. “Livrarea către Iran a sistemului de rachetă modernizat de tip S-300 este de o importanţă crucială pentru noi. Contractul ar putea fi reluat în condiţii acceptabile atât pentru Moscova, cât şi pentru Teheran”, a subliniat el. Moscova a încheiat cu Teheranul în 2007 un contract de livrare a cinci sisteme de tip S-300, capabile să intercepteze în zbor avioane sau rachete. Valoarea contractului era de 800 de milioane de dolari. Dar acest contract a fost anulat în 2010 de către Rusia în baza aplicării unei rezoluţii ONU cu privire la noile sancţiuni impuse Iranului din cauza programului său nuclear.

Citește și: 

Analiză France Presse: Cum vrea Putin să desprindă UE de SUA și NATO

General bulgar: “Rușilor le e frică de asta de cinci secole”

România, țintă a rachetelor rusești? Reacția euroalesului Buda!

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top