Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat că relaţiile dintre Moscova şi Beijing se bazează pe încredere în domenii variind de la politică până la securitate şi apărare, în cadrul unei întrevederi cu omologul său chinez Xi Jinping, în marja forumului economic, care şi-a început marţi lucrările la Vladivostok (Extremul Orient rus), informează Reuters şi RIA Novosti.

”Ştiu că acordaţi personal o atenţie deosebită dezvoltării relaţiilor ruso-chineze. Suntem în contact permanent cu dumneavoastră. Sunt bucuros să vă pot primi în Rusia”, i-a spus Putin lui Xi Jinping în debutul întâlnirii lor.

În acest context, preşedintele rus a menţionat că volumul schimburilor comerciale dintre Rusia şi China ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari în acest an. ”Creşterea este de peste 30% pe an”, a spus el.

La rândul său, preşedintele chinez a confirmat că Beijingul şi Moscova se află în contact constant. ”Sunt dispus şi astăzi şi pe viitor la un schimb de opinii şi să fim în strânsă coordonare”, a spus Xi Jinping, care participă pentru prima oară la Forumul economic din Vladivostok.

Întrevederea dintre preşedinţii rus şi chinez coincide cu începerea, marţi, a celor mai ample manevre organizate de Rusia după prăbuşirea URSS, la care participă de asemenea China şi Mongolia.

Exerciţiile – denumite ”Vostok-2018” (”Est-2018”) – se desfăşoară în Siberia orientală şi în Extremul Orient rus.

Având în vedere că cei doi şefi de stat sunt prezenţi la Forumul economic din Vladivostok, se aşteaptă ca ei să asiste la una din etapele manevrelor ”Vostok-2018”. Armata rusă participă la aceste aplicaţii cu 300.000 de soldaţi, 36.000 de vehicule militare, 1.000 de avioane şi 80 de nave. Contingentul trimis de China şi Mongolia este mai modest.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

3 Responses to Putin: Relaţiile dintre Rusia şi China în domeniul apărării sunt bazate pe încredere

  1. rsumy spune:

    „Putin: Relaţiile dintre Rusia şi China în domeniul apărării sunt bazate pe încredere…”

    Sunt bazate pe dreaqu’ !
    A se vedea marile manevre militare naziste în poligoane sovietice înainte de WWII !!!
    🙂

  2. Clau spune:

    …sunt bazate pe incredere…pe increderea ca in curand Siberia se intoarce acolo unde isi doreste poporul prieten si galben…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top