Deși numaratoarea voturilor in simulacrul de tip sovietic caruia conducerea Rusiei continua sa-i spuna ”alegeri democratice” inca continua, nimeni nu are vreo indoiala in Rusia ca Vladimir Putin este reales presedinte.

Prin urmare, rușii vor trebui să mai trăiască șase ani sub conducerea lui Putin într-un moment în care relațiile Rusiei cu alte țări se deterioreaza cu viteza caderii libere. La expirarea mandatului său, Putin va avea 71 de ani și va fi depasit la carma imperiului sau doar de catre dictatorul sovietic Iosif Stalin.

Nici unul dintre rivalii lui Putin nu a reprezentat o amenințare serioasa pentru „principalul candidat”, iar opozantul cu cele mai mari sanse -Alexei Navalnîi – pur si simplu nu a fost admis la alegeri.

Jurnaliștii si observatorii independenti au subliniat că în timpul ”alegerilor” au existat încălcări grave, ignorate insa de CEC (Comisia Electorala Centrala), care ”Doamne fereste” sa atenteze la sacralitatea ritualului tocmai finalizat. In treacat fie zis, CEC a respins toate sesizarile facute cu privire la agitatia electorala ilegala in favoarea lui Vladimir Putin la principalele posturile tv din Rusia, afirmand ca toate au fost simple ”declaratii si dovezi de dragoste” la adresa presedintelui tarii.

Vom vedea în continuare daca opoziția, in frunte cu Navalnîi, va organiza proteste impotriva rezultatelor ”alegerilor”, pe care le considera ilegitime.

Și, nu in ultimul rand, întrebare pentru viitor: își va îndulci Putin retorica sa în raport cu Occidentul acum, ca ”alegerile” sale sunt câștigate, sau vom avea alti sase ani de zdranganit de arme la granitele Europei?

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Putin s-a reales în stil sovietic pentru încă șase 6 ani de zdrăngănit de arme

  1. bogdan spune:

    Trollii da’ unde-s trollii tavarashi ! E plictiseala mare aici fara tampeniile debitate de ei !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top