putin porosenko lukasenkoSe pare ca lumea şi-a pus prea mari sperante in dorinta de pace a președintelui rus, care a sosit la Minsk la summit-ul UE Ucraina-Eurasia.

Putin a declarat încă o dată în ceea ce priveste criza din bazinul Donețk, aceasta poate fi rezolvată doar printr-un dialog cu reprezentanții rebelilor din sudestul Ucrainei. Niciun cuvant despre incetarea sprijinului cu trupe, arme si munitii pentru rebelii separatisti, nicio asumare pentru numeroasele victime ale luptelor din regiunile estice ale Ucrainei.

Potrivit liderului rus, criza nu poate fi rezolvată prin scenariul aflat in desfasurare, fără a se ține cont de interesele locuitorilor din regiunile in care au loc ostilitatile.

Putin a vorbit despre relația Uniunii Vamale cu Kievul, în cazul  asocierii acestei ţări la UE, spunând Rusia va elimina preferințele pentru importurile din Ucraina.

Vladimir Putin, de asemenea, consideră că este inutil sa se vorbeasca despre cooperarea dintre țările Uniunii Vamale și Ucraina, de vreme ce aceasta tara vrea sa se asocieze la UE, potrivit ITARTASS.

În opinia noastră, ar fi util nu numai sa menținem, dar chiar sa creștem în mod semnificativ interacțiunea, a spus el la o întâlnire cu președintele Ucrainei Petro Poroșenko și liderii altor țări . Cu toate acestea, se pune întrebarea dacă este posibil să se realizeze toate acestea, în cazul în care Ucraina va alege Acordului de Asociere la UE.

Vladimir Putin a spus ca  Rusia va fi obligat să se protejeze şi sa elimine preferințele pentru importurile din Ucraina și sa introduca un regim comercial obisnuit.

Președintele rus a incercat sa sperie Kievul prorocind pierderi uriașe din asocierea cu UE. Putin este convins tranziția economiei ucrainene la standardele Uniunii Europene va costa tara 165 miliarde de euro in circa 10 ani.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top