Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit joi la Vladivostok, în Extremul Orient rus, pe premierul nipon Shinzo Abe, pentru noi discuţii asupra unui tratat de pace între cele două ţări, care nu a fost niciodată încheiat după Al Doilea Război Mondial, informează AFP.

„Mizez pe un schimb de opinii deschis asupra problemelor bilaterale, începând cu problema tratatului de pace”, a declarat Abe la începutul acestei întrevederi organizate în cadrul Forumului Economic Estic.

„Nu doar vom discuta despre starea actuală a relaţiilor noastre, ci vom şi fixa măsurile ulterioare menite să ne întărească uniunea bilaterală”, a dat asigurări la rândul său Vladimir Putin. „Mai multe iniţiative ale noastre sunt pe cale să fie realizate, relaţiile bilaterale sunt stabile şi se dezvoltă într-un mod dinamic”, a subliniat el.

Relaţiile dintre Moscova şi Tokyo sunt puternic afectate de o dispută în jurul a patru insule din arhipelagul Kurile, cucerite la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial de Uniunea Sovietică şi revendicate de Japonia. Această dispută împiedică cele două ţări să semneze un tratat de pace, chiar dacă ele şi-au restabilit relaţiile diplomatice în 1956.

Denumite „Kurilele de Sud” de Rusia şi „Teritoriile din Nord” de Japonia, aceste insule vulcanice sunt situate între Marea Ohoţk şi Oceanul Pacific şi numără circa 20.000 de locuitori.

Tokyo consideră cele patru insule anexate de URSS în 1945 ca făcând „parte integrantă din teritoriul Japoniei”.

Shinzo Abe şi Vladimir Putin au făcut o prioritate din rezolvarea acestei probleme, întâlnindu-se de peste 20 de ori din 2013 până în prezent.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Putin și Abe negociază din nou semnarea unui tratat de pace

  1. Clau spune:

    Pare mai mult o insulta la adresa japonezilor… a ajuns hotul sa negocieze cu proprietarul retrocedarea bunurilor… Oricum o sa-si primeasca japonezii destul de curand pamanturile inapoi de aceea nu inteleg de ce se murdaresc stand la discutii cu rusnacii. Uite, China nu are asemenea probleme, asteapta rabdatori sa crape godacul… iar godacul la cat de idiot e in loc sa-si asigure aliante si sa-si faca prieteni se invrajbeste cu toata lumea, crede ca Siria, Venezuela si cele cateva insulite o sa-l apere de intrarea omuletilor amabili si galbeni fara insemne militare in Siberia…

    • Ioan Savu spune:

      „Proprietarul” si-a pierdut DEFINITIV „bunurile” atunci cand a jucat ruleta ruseasca si si-a tras singur un glont in picior…pentru ca era prea prost sa-si nimereasca capul.
      Si DA China intradevar asteapta sa moara, nu godacul, ci Marele Socrofonoi Satanist cu care se afla deja in razboi comercial pe viata si pe moarte, razboi pe care trepanatii fara creier nu pot sa/l vada din cauza ca atunci cand esti inchis in cocina de porci, nu se poate contempla lumea deci nici nu o poti aprecia cand traiesti inconjurat de balega de porci

      • Stefan spune:

        Nu propietarul si-a pierdut bunurile jucandu le la ruleta ruseasca ci pungasii rusi, profitand de faptul ca Japonia era infanta dupa explozia celor doua bombe atomice, au confiscat insulele Japonezilor. Cat despre balega si jeg, plina a fost URSS si lumea comunista, iar astazi tot zona imperiului rus se zbate in neputinta si mandrie. Belgia +Olanda adunate au impreuna un PIB mai mare decat benzinaria federala rusa, iar daca facem comparatia si cu jumatate de ínsula Correa de Sud, balega si jegul este si mai evident pentru Rusaria lui Putin. In rest nu are rost sa mai comparam Franța, Germania, Italia cu imperiului lui Putin. Pana si Ungaria are un nivel de trai dublu

      • bogdan spune:

        Bai Ivan Sclavu la cat de idiot esti nu ma mir ca nu stii isorie nici cat femeia de serviciu da la scoala unde ai absolvit singurele tale 2 clase precum trenul… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top