Liderul opoziției, Alexei Navalnîi a respins toate acuzațiile din documentarul despre „corespondența secreta” pe care el ar fi avut-o cu șeful fondului Hermitage Capital, William Browder, prezentat drept agent britanic. Documentarul a fost lansat personal de propagandistul numarul unu al Kremlinului – Dmitri Kiselev – pe postul tv Rossia-1.
Totodata, de pe 10 aprilie, pe site-ul „Vesti” a fost postat un promo de 15 minute la un documenar ”exploziv” despre opozantul rus Alexei Navalnîi. În material se afirmă că corespondentul postului tv a reușit să obtina inregistrarea conversatiilor lui Browder cu Navalnîi, din care rezultă că șeful Hermitage Capital l-ar fi recrutat in numele serviciilor secrete britanice pe opozantul rus pentru „distrugerea Rusiei”. Autorul documentarul nu ofera nicio dovadă a autenticitatii corespondenței, adica trebuie crezut pe cuvânt.
În blogul său, Navalnîi a numit noua productie televizata un ”film de ficțiune”: ”Au atins noi culmi… Vă garantez ca veti avea o deosebita plăcere la vizionarea proaspetei capodopere a lui Dmitri Kiselev”.
Ancheta senzațională bazată pe „documente scurse de la CIA” afirmă că Alexei Navalnîi este agent CIA cu nume de cod Freedom. In 2006, el a fost recrutat de William Browder pentru a participa la operațiunea „Fior”.
Autorul afirma ca operațiunea a fost lansata de SUA la mijlocul anilor ’80 și a dus la prabusirea URSS, iar acum ea are ca scop distrugerea Rusiei.
În film se mai spune că Navalnîi a fost cel care a propus uciderea lui Serghei Magnițki (avocat rus, decedat in arestul preventiv al politiei la Moscova), ca să-l transforme într-un „martir sacru” si sa se foloseasca de tragedia lui în vederea ”distrugerii Rusiei”.
Amintim ca William Browder a acuzat în mod repetat autoritățile ruse de corupție și de moartea avocatului Hermitage Capital – Serghei Magnițki. Browder a fost unul dintre inițiatorii adoptării în catre SUA a „Magnitsky Act”.
Acuzat de evaziune fiscală, în 2013, Browder a fost condamnat în absență în Rusia la noua ani de închisoare.
In decembrie, dupa ce Fundatia pentru lupta împotriva corupției, fondata de Navalnîi, a publicat date conform cărora fiii și subordonatii Procurorului General al Rusiei, Iuri Ciaika, sunt asociati cu crima organizată, împotriva lui Browder a fost deschis un alt dosar.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Si prin absurd daca ar fi ceva adevarat, cine i-ar mai crede pe propagandisti?