putin parada2Discursurile lui Vladimir Putin de pe 9 mai, in timpul paradei militare din Piata Rosie si, mai tarziu, de la Kremlin, din timpul receptiei cu liderii straini, transpirau a nostalgie si regret.

Seful Kremlinului mai ca plangea dupa vremurile de odinioara, cand se juca cu baietii mari, care ii acceptau orice obraznicie doar pentru ca era mai mic (pentru ca este seful unei „democratii tinere”).

Acum, aflat in al 15-lea an de mandat prezidential, Vladimir Putin inca nu s-a prins ca deja este baiat mare si ca purtarea de copil rasfatat nu mai este acceptata. Daca vrei sa fii in rand cu baietii mari, membru al clubului, trebuie sa te comporti ca ei.

Putin a vorbit astazi, la Kremlin, ca este convins că spiritul Alianței din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (URSS, SUA, Marea Britanie, Franta) ar trebui să fie un exemplu pentru astăzi. parada5

„Spiritul Alianței, care a fost întărit în timpul celui de-al Doilea război mondial, și astăzi ar trebui să servească drept exemplu pentru noi toţi, pentru toate țările din lume, în numele unor obiective juste şi de dragul păcii în lume” – a spus șeful statului rus, citat de Tass.

Bun, comunitatea internationala s-a obisnuit deja cu faptul ca Putin una spune şi alta face. De „dragul pacii in lume” Vladimir Putin si-a manjit mainile cu sangele a 7.000 de frati ucraineni (nu rateaza niciun prilej sa sublinieze legatura frateasca dintre cele doua popoare).

Totodata, în deschiderea paradei, Putin iar a vorbit despre „fortele care impun mentalitatea blocurilor de putere”.

Citatul: „În ultimele decenii se ignora principiile de bază ale cooperării internaționale, există încercări de a renaste mentalitatea de bloc de putere. Acest lucru subminează durabilitatea dezvoltării globale. Avem nevoie de un sistem adecvat ca raspuns la amenințările moderne”.Putin parada

Un comentator onest ar obosi sa-i tot aminteasca lui Putin ca si-a scuzat invazia in Crimeea, urmata de anexarea peninsulei, de faptul ca „NATO urma sa se apropie de granita rusa”.

Nu este aceasta o mentalitate de „bloc de putere”?

De fapt, atunci cand Putin trimitea „speriat” trupele in Crimeea, alianta NATO era prezenta in Europa de Est mai mult cu numele. Acum insa, tancurile americane sunt debarcate in tarile baltice, centrele de comanda NATO se muta in Romania si Polonia, parasutistii americani fac manevre cu desantul armatei ucrainene etc. parada

Alte cateva observatii:

În deschiderea paradei din Moscova, Putin a mai declarat ca „luminata Europă nu a vazut imediat amenințarea ideologiei naziste … 70 ani mai târziu, istoria apeleaza din nou la vigilenta noastra: nu trebuie să uităm … că a dus la cel mai sângeros război „.

In primul rand, nici URSS, condusa la acea vreme de tiranul Stalin, nu a vazut imediat amenintarea ideologiei naziste, de aceea sugestia facuta de Putin, ca doar Moscova a „citit” adevarata esenta a nazismului este putin spus – o deformare a istoriei.

Amintim celor care au uita:  cu doar cateva saptamani inainte de inceperea celui de-al Doilea Razboi Mondial, URSS si Germania semneaza un pact de neagresiune, iar prin protocoalele secrete, URSS se angajeaza sa atace Polonia. Ulterior, URSS respecta promisiunea, fiind, in rand cu Germania lui Hitler, tara agresoare responsabila de declansarea celui mai „sangeros razboi”, asa cum il descrie corect chiar Putin.

Pentru detalii vezi aici: Lecţii de istorie: Cum a provocat Rusia al Doilea război mondial

URSS a luptat si in final a invins Germania nazista nu pentru ca si-a dat seama „la timp despre amenintarea nazista”, ci pentru ca a fost atacata de Germania nazista.

Asa ca, Putin, sa ne lase in pace cu superioritatea morala a URSS si a Rusiei, mostenitoarea de drept a Imperiului Sovietic.

 

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (8 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Putin vrea să se joace cu băieţii mari

  1. andrei spune:

    O lume de rahat la care noi ne uitam ca prostii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top