Operațiunea de infiltrare a Mariei Butina în cercurile conservatoare ale politicii americane a fost realizată cu știința și aprobarea Kremlinului. Alexander Torșin, fostul vicepreședinte al Consiliului Federației și adjunctul guvernatorului Băncii Centrale a Rusiei, a fost ”tutorele” Mariei Butina și inițiatorului operațiunii, rezultă din raportul serviciilor speciale americane, aflat la dispoziția The Daily Beast.

Maria Butina, care la sfârșitul anului trecut a pledat vinovată pentru activități ilegale ca agent rus neînregistrat în Statele Unite, a stabilit în urma cu mai mult ani contacte cu proeminenți conservatori americani, inclusiv cu reprezentanți ai Asociației Naționale a Armelor din SUA (NRA).

Potrivit raportului de informații, Torșin a inițiat primele contacte cu reprezentanții organizației americane ce apără dreptul americanilor de a deține arme de foc, care au avut loc cu mult înainte de alegerile prezidențiale din SUA în 2016. El a recomandat conducerii ruse să efectueze operațiunea și a raportat mai sus despre progresul acesteia.

Oficialii Moscovei, inclusiv Vladimir Putin, au negat întotdeauna și categoric orice implicare în încercările rușilor de a se infiltra în NRA.

La rândul său, Casa Albă și agențiile americane de informații nu au susținut niciodată despre implicarea directă a Kremlinului în aceste eforturi, deși acuzația adusă Butinei afirmă că ea a „reprezentat interesele Federației Ruse”. Raportul de informații, care a ajuns la The Beast Daily, susține că Ministerul de Externe al Rusiei nu a obiectat față de acțiunea lui Torșin, deoarece contactele din cercurile conservatoare puteau fi utile dacă republicanii câștigau alegerile prezidențiale in 2016.

„Este absolut clar că Alexander Torșin a avut cel puțin binecuvântarea Kremlinului în ceea ce făcea”, a declarat un ofițer de informații, într-un interviu acordat publicației.

Rapoartele lui Torșin, citate în document, se referă la anul 2015, când Butina și Torșin au organizat o excursie pentru liderii NRA la Moscova. Torșin a recomandat partii gazdă să „testeze” invitații cu privire la opiniile lor despre relațiile ruso-americane. De asemenea, Torșin a recomandat ca cineva din aparatul lui Putin să partipe la întâlnire cu americanii. S-a propus includerea Ambasadei Rusiei de la Washington în elaborarea măsurilor de infiltrare a NRA.

În prezent, Alexander Torșin este supus sancțiunilor SUA, iar ”pupila” sa, Maria Butina, coopereaza cu ancheta americana și așteaptă sentința judecătorească.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Raport: Infiltrarea Mariei Butina în cercurile conservatoare din SUA s-a făcut cu aprobarea Kremlinului

  1. bogdan spune:

    Numai „curul” ei stie cat de sus a ajuns printre oficialii din USA si Porcie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top