lovitura aeriana2Luptătorii Armata de Eliberare din Siria afirma că armata rusă bombardeaza pozitiilor lor din Homs, Al-Zafarane și Idlib, pentru a doua zi consecutiv. Bombardamentelor ruse sunt supuse și pozițiile celorlalte grupari rebele, scrie „Vocea Americii”.

„Noi folosim tactici militare, am mutat centrele noastre de comandă la alte locații imediat după începerea atacurilor” – a spus la telefon, pentru „Vocea Americii”, Iyad Shamsi – șeful uneia dintre grupurile rebele, „Frontul identitatii și dezvoltarii” (Dzhabhat al-Asala Wal-Tanma), care este parte a Armatei de Eliberare din Siria. „De asemenea, efectuăm regruparea și relocarea elementelor noastre”, – a spus el.

Alte grupari rebele spun că au folosit deja armele împotriva „necredincioșilor rusi.”

Gruparea „Katibat al-Tawhid wal-Jihad,” care a jurat credință „Frontului Nusra” (parte al „al-Qaeda”), şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul asupra forțelor ruse poziționate la baza aeriană militară Hamim din provincia Latakia, care a avut loc pe 29 luna septembrie, informează The Long War Journal.

„Ei spun că atacul de la Lattakia este doar primul din multe altele – a spus editorul Thomas Jocelyn. „Frontul Nusra” și aliații săi, inclusiv jihadiștii ceceni deja prezenti în unele zone ale Latakia, vor ataca în continuare”.lovitura aeriana

Ceea ce complică și mai mult situația este faptul că unele atacuri ruse au vizat grupuri rebele care primesc sprijin din partea Statelor Unite și, în special, de la CIA. Liderul rebel Shamsi a refuzat să spună dacă obtine un astfel de sprijin din partea SUA. Întrebat dacă are sprijin de la SUA, el a spus că ajutorul vine tot timpul din „țări prietene.”

Oficialii Pentagonului au refuzat să spună dacă vor acorda ajutor rebelilor. Cu toate acestea, foști oficiali de informații spun că Washingtonul trebuie să facă ceva, altfel riscă să piardă încrederea partenerilor actuali și viitori.

„Din punct de vedere geopolitic, nu putem pur și simplu se ne spalam pe mâini și sa spunem că nu este treaba noastra, – a declarat Patrick Skinner, director al companiei de cercetare Soufan Group.

„Ei vor transfera arme rebelilor care sunt atacti de ruşi și acest lucru devine extrem de riscant – spune Skinner – Vor fi niste actiuni de lupta pe care nimeni nu le doreste, dar toata lumea a înțeles că pot avea loc”.

„Există un pericol real ca rolul SUA în acest conflict sa fie diminuat”- spune Sheikh Salman – fost asistent special al ONU, în prezent șeful companiei Shaikh Group. „Este clara dorința presedintelui Barack Obama de a nu se implica într-un alt conflict in Orientul Mijlociu, dar mă tem că, în această situație, el pur si simplu nu are de ales”, – a spus el.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

21 Responses to Rebelii sirieni se pregătesc de război cu „necredincioşii ruşi”

  1. abas spune:

    Pentru domnu Catun.
    „Ce se va intampla cu Rusia dupa ce isi va termina rezervele?” – „the Russian economy is “more stable than many believe.”, o spune unul care a trecut de partea dvs, deci ati putea sa-l cititi si sa-l intelegeti. Sergey Aleksashenko incheie cu „The real question, then, is how—whenever the day arrives—a transition will be managed from Putin to his successor”, interesant?
    „SUA nu e pe 0, e pe -” – „Until both the House and the Senate pass the same concurrent resolution, no final budget exists” si este aprobat anual pentru perioada October 1 – September 30, acuma suntem in octombrie si banii n-au aparut. Mai nou, anul acesta vor sa-l aprobe pentru 2 ani – de ce credeti? Si credeti ca va fi posibil? Pina una alta, ca va place sau nu, USA traieste pe datorie. Sponsorii bugetului sunt .. investitori de meserie, adica fara profit nici imprumut nu este… „Taman de acolo.”
    Apropo, urmariti candidatii la presedentie? Interesant si educativ. Pe 13 oct. vine dezbaterea democratilor.
    Si, dupa cum vedeti, daca va potoliti cu insultele putem discuta. Inteleg ca ma considerati adversar, deci daca nu este alianta poate fi intelegere sau pact sau cel putin armistitiu. Nu am nimic contra sa discut „ceva despre pacatele lui Putin pana acum”. Care sunt alea?
    Este mic de statura – si inaltimea mai mare este o garantie de mai bine? Nu incep cu exemplele dar va spun ca statura nu este un criteriu.
    A divortat – „It was a joint decision” si nu s-a recasatorit. Citi sefi de stat si-au facut publica autobiografia?
    http://eng.putin.kremlin.ru/bio
    Despre fete, o fiica – Maria, 30, a vrut sa faca management si pina la urma a studiat biologia – maritata cu un olandez (de fapt „boyfriend” – este o relatie foarte populara in occident, cu care eu nu prea sunt deacord) si cealalta – Ekaterina, 28, a vrut sa proiecteze mobila si pina la urma a facut studii orientale – probabil maritata deja cu un amiral sud-corean.
    Despre orice alceva, daca este autentic, promit sa discut ba chiar mai mult sa nu caut scuze de genul: spuneti-mi ce a facut el rau si nu au facut si altii (de exemplu: a fost spion, si Obama n-a fost?). In alta ordine de idei, meseria de spion pe linga ca este periculoasa presupune si o foarte buna pregatire multilaterala.
    „sunt depasit” – pai sa vedem de ce. Din presa occidentala, vad ca s-a folosit plutonium – in Romania s-a folosit radium (mai puternic decit plutonium si de un milion de ori mai puternic decit uranium). Ambele substante descoperite de perechea Curie. Despre plutonium se vorbeste in legatura cu Alexander Valterovich Litvinenko si Yasser Arafat. Nu vad nicaieri ca Litvinenko a fost „un economist bun care a facut rezervele cand Occidentul trecea prin criza”, vad ca a fost un kgb-ist care a lucrat si pentru M16 – este drept la un nivel mai jos decit Pacepa, pe care multi il considera tradator. Acuma, Boris Abramovich Berezovsky (pe care Litvinenko declara ca ar fi fost pus sa-l asasineze) a fost inginer forestier specializat pe matematica aplicativa (optimizare) si „In 1989 Berezovsky took advantage of the opportunities presented by perestroika” si ca om de afaceri in misculatii cu masini straine si locale, profitind de hiperinflatie, s-a imbogatit. Asta nu a fost iradiat, aparent s-a spinzurat conform britanicilor. Deci tot ce ati spus nu se potriveste de loc si intr-adevar aveti dreptate „Insinuez ceva, dar ma opresc aici” – bine faceti.

  2. Clau spune:

    …din pacate si acest articol este manjit de kkt, „a trecut” saba/abas/vagin/rusmy/mihai…pe aici (nu e o greseala, e acelasi kkt cu alt ambalaj/nick). Rusnacii insista sa ne spuna ca ei stiu ce e mai „bine” pentru noi si ca tot ce e american e defect si ca ar trebui sa ne aruncam in bratele marelui pitik putinika-ruskakat. Adica ne propun si nou sa mancam ce mananca si ei…stiti la ce ma refer, la ceva ce incepe cu K si se termina cu AKAT. Eu personal nu mai vreau, ultimii 50 de ani cand si-au ventilat opincile pe aici cred ca au fost destui….ba mai mult decat trebuia ca sa nu mai vrem niciodata.
    Si atunci spun atat: maaai kkt de troli si lingaturi de putin-kur, aici e ROMANIA, nu e si nici nu va fi rusnacia veci AMIN!!!

  3. yehudy spune:

    pentru fiecare dolar cheltit bde rusia pentru armata, sua cheltuieste 8 dolari pentru armata.
    pentru fiecare dolar intrat in bugetul rusiei, in bugetul sua intra 10 dolari.

    pentru fiecare dolar cheltuit de rusia pentru armata, china cheltuieste 2 dolari.
    pentru fiecare dolar intrat in bugetul rusiei, in bugetul chinei intre 7 dolari
    si diferenta creste de la an la an.

    • abas spune:

      N-am inteles ce creste, dar americanii (republicanii si democratii) se pregatesc de lupta pentru bugetul care este ZERO si se spera ca vor ajunge la o intelegere (nu stiu cu cine) pentru acoperire pentru 2 ani. In general un economist cind vorbeste despre economii, le pune fata-n fata cu cheltuieli. Altfel vorbim ca sa scriem..

      • Catun spune:

        Trolule,
        SUA nu e pe 0, e pe -, insa au acces lejer la capital. De unde? Banii sunt la cineva, ca nu au cum sa dispara. Taman de acolo.

        Ce se va intampla cu Rusia dupa ce isi va termina rezervele?
        Rusia a avut parte de un economist bun care a facut rezervele cand Occidentul trecea prin criza. Vestea proasta pentru tine este ca acel economist a decedat, probabil iradiat. De cine? Insinuez ceva, dar ma opresc aici, sunt depasit.

        Putin foloseste rezervele la razboi. O binecuvantare e transformata in blestem.

  4. Clau spune:

    REPET ce ti-am mai spus abas/saba: cred ca dintre toti trolii tu esti singurul care o face pe gratis…esti caz patologic saba/abas…ai incercat la jurnalistica si ti-au ras in nas asa e? doar pe portaluri mai apuci sa-ti prezinti talentul de scriitor…
    Cum crezi ca intri in casa unui om si insisti sa-i spui ca e nebun? dute la tine in Siberia si canta la bufnitze cat vrei dar te rog nu polua aici pe site-urile romanesti… sau scrie despre altceva dar nu ne mai spune ca noi suntem nashpa, aliatii nostrii americanii, europenii sunt naspa, toata tehnologia noastra e defecta si pica testele, doar voi rusnacii sunteti buni, aveti cele mai bune „orice”. Nu ti se pare ca e penibil ce faci? Ai cumva si vocatia de misionar si incerci sa ne convertesti la „credinta adevarata” putinista? Chiar nu intelegeti ca aici nimeni nu va vrea? Si apoi te miri ca toata lumea va trateaza cu si ca pe un kkt? sau de fapt asta urmaresti? iti place kkt-ul? pai n-aveti destula in rusia? sau nu e de calitate nici kkt-ul la voi?
    Serios, pleaca si taie frunze in alta parte…

    • abas spune:

      Daca nu ati inteles, era vorba doar de un calcul simplu
      „Rank Country Spending
      ($ Bn.) % of GDP
      1 United States United States 581.0 3.3”
      daca asta este cheltuiala americana deja facuta pe 2015 si abia in august 2015 a iesit primul si singurul exemplar al lui F-35, la un cost de $400 bilioane (fara taxe), ce include toata cercetarea, proiectarea si modificari si probleme – costul prototipului, atunci daca le-au mai ramas ceva bani (pentru ca pina la 30 octombrie bugetul american este ZERO), precis nu le mai ajunge sa se aventuraze in productia de serie. Mai au si alte cheltuieli militare deja facute. Sa nu uit, se pare ca au vindut citeva „de serie”, Italiei (sa-si mai faca bani de buzunar..).
      Si pentru ca vad ca va lipseste documentatia:
      “The F-35 is not built as an air superiority platform,” Gen. Michael Hostage said. “It needs the F-22. The U.S. Air Force is upgrading the F-22, which officers see as essential. Without the upgraded F-22s, “the F-35 fleet frankly will be irrelevant,” Hostage said.”
      Si tocmai aceasta modernizare a lui F-22 (conditii impuse de NATO) USA se pare ca le-a indeplinit cu costuri mari) – Canada nu pare de loc interesata sa achizitioneze si F-22 modernizat (ca nu se mai produce, deci de alea folosite deja de americani) plus F-35 noi.
      Inainte sa vorbesc de canadieni, „The most direct Chinese analogue to the stealthy Lockheed Martin F-22 Raptor is the Chengdu J-20, over the next fifty years.” (September 10, 2015) – din 2011 pina in 2015 au fost produse 4 prototipuri (teste si modificari) de Chengdu J-20, incit in prezent are cea mai redusa expunere/reflexie la radar. Nu se stie cite au deja, chinezii. Se pare ca exista deja si un J-31. La motoare se pare ca rusii sunt cei mai buni (rachete, sateliti, avioane), americanii nu se pot lipsi inca de ele (cel putin pina in 2018), iar chinezii co-opereaza.
      Canada inca mai sta pe 79 bucati de Hornet CF-18, achizitionate in 1982-1988 de la Boing. Conform cerintelor NATO au fost necesare modernizari costisitoare (piese de schimb de la americani): faza I in 1998-2006 si II in 2006-2010. intre timp au pierdut 17 si au murit 9 piloti – nimic in lupta. Din 2010 se tergiverseaza un contract pentru 65 de F-35 (fara F-22, cacialma – ;egea americana nu permite exportul) la un pret de 9 bilioane dar care in 30 de ani se estimeaza (cu intretinere) ca va atinge 30 bilioane. Canadienii asteapta sa vada ce scoate Boeing. Canadienii n-or fi buni la unele dar la cum .. sta treaba sunt maestri – motiv pentru care nu se grabesc, nu arde, nimic nu va incepe. Intelegeti?
      Americanii, in plus de F-22 (187 bucati din 195 produse), foarte bune (mobilitate foarte mare) si mult prea scumpe, mai au 647 de jeturi F/A-18A-D si 336 Super Hornet stealth F/A-18E/F. Nu stiu cite F-22 mai au (probabil ca toate si reconditionate) dar din celelalte f-uri mai au cam 300 operationale.
      Ca sa ma opresc, rusii nu stau prea bine numeric la su-uri (SU-30 se pare ca este foarte bun) in schimb setemele S-400 si ce au mai facut ulterior sunt redutabile – F-35 nu scapa si F-22 (escortatorul) foarte greu.
      In doua cuvinte, amerticanii nu au cu ce sa intre la sol (au bagat toti banii in avioane si portavioane) asa ca nu se vor lua – nici macar separat – nici cu rusii si nici cu chinezii (astia au alta chestie care tine la distanta orice portavion sau submarin, chiar daca F-22 are bataie mare – se poate alimenta in aer).
      Nepartinitor, ca intotdeauna.

      • Catun spune:

        tov. saba/abas etc.
        Stii si tu ca ne pierdem prin stufarisul tau. Postarile tale sunt un labirint menit sa ne pierdem cheful de a mai discuta.
        Raspunde si tu la intrebarea cum poate un trol sa fie nepartinitor?
        Ai scris ceva despre pacatele lui Putin pana acum?
        De cand ai venit ai incercat sa pacalesti ca sa servesti interesului tau de serviciu.

  5. abas spune:

    A new Pentagon report says testing of F-35B Lightning II aircraft aboard the amphibious assault ship USS Wasp in May did not demonstrate the aircraft „is operationally effective or suitable for use in any type of limited combat operation.”
    „This report indicates exactly what some of us have been warning about all along,” said Rep. Jackie Speier, D-California, a member of the House Armed Services Committee, and a consistent critic of the F-35 program. „The services are rushing to declare the F-35 ready for combat, ignoring clear readiness issues in order to show that the program is ‘back on track,’ but just saying something doesn’t make it so. The jets currently can’t perform many missions in the real world because of mistakes made throughout the development and procurement process,” she said.
    The fighter jet has been in development for nearly 15 years, weathered half a dozen years of testing and experienced myriad hardware malfunctions and software glitches along the way.Three years behind schedule and some $200 billion over its original budget, the F-35 Joint Strike Fighter program is finally set to become operational this month. (Thu July 16, 2015)F-35Si totul este de la americani. Canadienii nici nu vor sa auda de F-35, discuta cu Boeing.
    Ca sa vedeti unde s-au dus banutii. Despre alea doua submarine intoarse din croziera nordica si oprite in Alaska, ati mai auzit? Despre unul de atunci se spunea ca alearga la reparatii. Dar despre bugetul care este ZERO si inca nimeni nu stie cum sa inceapa discutiile pentru 2 ani acoperire – nu sunt nici bani dar nici macar zile (pina la 30 octombrie 2015 cite au mai ramas?)
    Iar rusii si-au gasit tocmai acuma sa atace AlQaida – ISIS, coalitie „protejata” de americani. Mare ghinion ca se va face ordine si pace in Orient si-si primeste Europa gazele la iarna, fara americani.

  6. Mihai spune:

    Clau,
    Life is good, stii tu de ce 🙂

  7. yehudy spune:

    draga rusmy, citeste datele de mai jos. sunt cheltuielile militare (in miliarde de $) si procentul cheltuielilor militare din pib-ul respectivei tari (in %).
    cocluziile se impun: economia sua produce de 9 ori mai mult decat economia rusiei. americanii, desi aloca cam acelasi procent din economie pentru armata, au de 8 ori mai multi bani pentru armata.

    cinezii aloca numai 1,2% din pib pentru armata (deci au mai multi bani pentru dezvoltarea economiei) dar au de aproape de 2 ori mai multi bani pentru armata decat rusii.
    este inevitabil, draga rusmy: economia cjineza creste ametitor, iar cheltuielile cinezilor pentru armata sunt de 2 ori mai mari decat cele ale rusiei.

    Rank Country Spending
    ($ Bn.) % of GDP

    1 United States United States 581.0 3.3
    2 China China 129. 1.2
    3 Saudi Arabia Saudi Arabia 80.8 10.7
    4 Russia Russia 70.0 3.7
    5 United Kingdom United Kingdom 61.8 2.1
    6 France France 53.1 1.8
    7 Japan Japan 47.7 1.0
    8 India India 45.2 2.2

  8. Clau spune:

    primele transporturi cargo200 sunt deja pregatite pentru a returna codul genetic rusesc patriei muma.. Pentru eficienta s-au deplasat in Siria si cateva crematorii mobile.. marele pitik putinkot continua sa ingroape viitorul rusiei spre bucuria trolilor (rusmy, vagin-t, mihai, sebastian,…)

  9. rusmy spune:

    Care rebeli ? Toti sunt agenti CIA , de aceia urla americii cat ii tin plamanii. Se pare ca americanii au fost luati prin surprindere si nepregatiti.

  10. rusmy spune:

    Care rebeli ? Toti sunt agenti CIA , de aceia urla americii cat ii tine plamanii. Se pare ca americanii au fost luati prin surprindere si nepregatiti.

    • VadimT spune:

      Vocea Americii este sponsorizata de CIA, ce stiri poti sa astepti de la ei

      • rusmy spune:

        Corect ! Bravo asa e,dar adevarul supara pe multi.

        • Gogu spune:

          Ce bai, v-au dat voie sefii vostri sa vorbiti la liber intre voi? Sau sunteti intr-o pauza, pana va redacteaza ei alte texte? Ce isteti sunteti.

        • Clau spune:

          mai trolule, tu chiar nu esti in stare sa pasezi o informatie de la una din personalitatile tale multiple la alta? trebuie sa-ti postezi mesaje? nu merge sa pui un gand dintr-o parte a creierasului in cealalta parte? cum? e greu sa faci asta daca ai un singur neuron? bine atunci poti sa-ti tot postezi mesaje la care tot tu raspunzi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top